Cum văd eu cetățenii unei țări

Populația de pe acest pământ este împărțită în popoare, țări, cetățeni și naționalități - ordinea în care le-am scris probabil nu este corectă, dar nici nu acesta este lucrul important.

Lumea, încet-încet, se îndreaptă spre globalizare, chiar dacă unele țări încă o refuză, iar în cele care acceptă globalizarea pare că, din când în când, populația sau conducerea țării dă înapoi. Din păcate sau din fericire (depinde de fiecare om în parte), globalizarea merge tot înainte.

Din punctul meu de vedere este un lucru bun, dar din alt punct de vedere nu este chiar un lucru bun. Totuși, nu ne putem opune evoluției. Așa cum s-a evoluat de la Evul Mediu la epoca modernă, așa evoluăm și către globalism.

Am deviat prea mult de la subiectul inițial al acestui articol. Iar cu începutul articolului vreau să ajung la populația unei anumite țări - nu contează care țară, pentru că toate sunt la fel din punctul de vedere al oamenilor și al naționalităților.

Oamenii, chiar dacă se nasc într-o anumită țară de generații întregi, iar înaintașii lor din 1900 au emigrat din altă țară, nu se consideră poporul acelei țări.

De exemplu, mexicanii din SUA sau catalanii din Spania - și exemple pot fi multe, chiar și în România. Și, sincer, nu înțeleg acest lucru.

Problema, ca să o numesc așa, este destul de simplă: te naști într-o anumită țară, crești și trăiești tot în acea țară, dar ca „nație” te consideri din alt popor. Cum vine asta? Nu o înțeleg.

Părinți, bunici, străbunici și tot așa, înapoi până în 1900 sau 1800. Nația ta s-a cam terminat demult, practic nu mai aparții acelui popor/acelei nații. Dar nu, oamenii trebuie să fie încăpățânați și se consideră altceva.

Înțeleg situația în momentul în care te muți din țara ta în altă țară. Nu te poți considera parte din acel popor chiar dacă te acceptă și îți oferă cetățenia. Dar odată ce te naști acolo, poți spune că faci parte din acel popor și că ești de acea naționalitate.

Cel puțin asta este părerea mea personală și așa văd eu lucrurile.