De ce am renunțat la Arch Linux
Arch Linux nu este deloc o distribuție proastă, ba dimpotrivă - este un sistem foarte bun. Problema este că trebuie să fii deja un utilizator avansat de Linux, să stăpânești terminalul și diverse comenzi pentru a-l folosi în condiții optime.
Eu am renunțat la el pentru că m-am săturat să petrec atât de mult timp configurându-l. Ca să îl aduc la nivelul și preferințele mele, îmi lua cam două zile, uneori chiar trei. Pur și simplu m-am săturat.
Am nevoie de un sistem de operare funcțional, gata de lucru, cu tot ce îmi trebuie. Știu că perfecțiunea nu există, dar există câteva distribuții care se apropie destul de mult de nevoile mele.
Pentru mine, un sistem de operare trebuie să fie utilizabil imediat după instalare, fără două-trei zile de configurări. Programele trebuie să se instaleze ușor, iar personalizarea să fie la fel de simplă.
Pe scurt: vreau ca totul să fie la un clic distanță.
Și încă ceva: să ofere tot ce este nou în tehnologie. Astfel de distribuții sunt puține. Printre ele se numără Fedora, openSUSE, Arch Linux și, într-o anumită măsură, Gentoo - deci nu prea multe.
Distribuția pe care o folosesc acum este Fedora. Îmi oferă tot ce este nou în tehnologie, pachetele sunt la ultimele versiuni, este ușor de folosit și nu necesită prea multă muncă după instalare.
Nu mai folosesc nici i3, nici Sway. Fedora o folosesc cu GNOME pentru că îmi place mult mai mult partea vizuală decât interfețele minimaliste din i3 sau Sway. În plus, la GNOME nu mai trebuie să configurez aproape nimic, spre deosebire de tiling window manager-ele pe care le foloseam înainte.
Așa cum am spus mai sus, am ajuns să vreau ca totul să fie cât mai simplu și ușor de folosit. M-am săturat să transform un sistem de operare într-unul funcțional în două-trei zile sau chiar mai mult.
Articol din perioada 2023, 2024 de pe crism.ro
Comentarii
Dar acum m-am săturat să tot fac sistemul să arate bine să meargă bine. Și la Fedora mai umblu, dar nu așa mult ca la Arch :)