M-am săturat de linux.social și am decis să îmi fac propria instanță de Mastodon. Nu pot spune că linux.social este o instanță rea - dimpotrivă, este foarte bună și nu este nici pe departe aglomerată, dar are câteva restricții pe care nu pot să le detaliez. Una dintre ele mă împiedica să pot urmări contul @thinkroot@thinkroot.social, ceea ce era destul de enervant. Pe lângă asta, imaginile postate de cei pe care îi urmăresc nu se mai încărcau deloc, și problema nu era de la setări - am verificat, am setările identice atât pe linux.social, cât și pe propria instanță, deci nu era vorba de vreo configurare greșită din partea mea.
Cele două probleme au fost de ajuns să mă convingă că e momentul să fac schimbarea.
Nu am ales să instalez Mastodon pe propriul server sau pe VPS-ul meu? Pentru că Mastodon este destul de complicat de configurat și nu am vrut să îmi bat capul cu asta acum. În schimb am apelat la masto.host, un serviciu extraordinar care oferă instanțe de Mastodon gata create, fără să trebuiască să te ocupi de nimic tehnic - sau aproape nimic.
Instanța am creat-o la social.thinkroot.xyz și înregistrările sunt dezactivate. Am creat-o doar pentru mine și nu am de gând să activez înregistrarea de conturi. Dacă vrei să mă urmărești pe Mastodon, mă găsești la @thinkroot@social.thinkroot.xyz.

Comentarii