Comisia Europeană a prezentat săptămâna aceasta un pachet de măsuri pentru suveranitatea tehnologică a Uniunii Europene, iar Ursula von der Leyen a fost destul de directă: „Nu ne putem permite să depindem de alții pentru tehnologiile care țin în funcțiune spitalele noastre, rețelele energetice și serviciile esențiale."

Sună bine pe hârtie, dar cifrele din spate sunt destul de brutale. Peste 80% din produsele, serviciile și infrastructurile digitale ale Europei vin de la furnizori din afara UE. Iar în domeniul cloud-ului situația e și mai clară: Microsoft, Amazon Web Services și Google dețin împreună circa 70% din piața europeană. Un raport din 2025 estimează că UE cheltuiește în jur de 264 de miliarde de euro pe an pe programe pentru cloud dezvoltate în SUA.

Pachetul prezentat acum cuprinde patru direcții principale.

Prima este legea Chips 2.0, care vizează semiconductorii. Cipurile sunt al treilea produs cel mai comercializat la nivel global, după petrol și vehicule, iar piața lor era evaluată la circa 595 de miliarde de euro în 2025 - cu estimări de depășire a pragului de un trilion până în 2030. Europa depinde masiv de producători din țări terțe și vrea să schimbe asta prin autorizări mai rapide, parteneriate cu aliați și un nou certificat de excelență pentru regiunile europene de semiconductori.

A doua direcție este legea pentru dezvoltarea cloud-ului și a inteligenței artificiale (Cloud and AI Development Act), care are ca obiectiv principal triplarea capacității data center-elor europene în următorii cinci-șapte ani. Piața europeană de cloud și AI a crescut de la 70 de miliarde de euro în 2022 la un estimat de 200 de miliarde până în 2028, dar potențialul ei nu este valorificat cum ar trebui. Legea încearcă să creeze un cadru unitar pentru „suveranitatea cloud-ului și a AI", menținând totuși piața deschisă partenerilor care împărtășesc aceleași principii. Rămâne de văzut dacă Big Tech-ul american intră sau nu în această categorie.

A treia componentă este strategia pentru open source. Comisia menționează că Europa are peste trei milioane de contributori open source și vrea să construiască pe asta - investind în comunități, susținând startup-urile open source și, mai ales, împingând administrațiile publice să adopte soluții open source în locul celor proprietare. Direcția asta mi se pare cea mai interesantă și, dacă e dusă serios la capăt, poate fi și cea mai impactantă pe termen lung.

A patra direcție se referă la digitalizarea sectorului energetic. Comisarul pentru energie, Dan Jørgensen, a spus-o simplu: „Nu poate exista suveranitate digitală fără suveranitate energetică." Data center-urile europene au consumat în 2024 suficientă energie electrică pentru aproape 20 de milioane de familii, iar până în 2030 această cerere se estimează că se va dubla. Ideea este să integrezi infrastructura digitală în sistemul energetic în mod sustenabil, nu să le lași să concureze una cu alta. Se vorbește inclusiv despre crearea unui model de AI pentru sectorul energetic, antrenat pe date europene și dezvoltat de companii europene.

Toate aceste propuneri legislative trebuie acum negociate de Parlamentul European și de Consiliul UE, iar pentru luna iulie se așteaptă lansarea unei cereri de propuneri pentru rețeaua de gigafabrici AI europene.

E un pas important și, dacă urmărești de ceva vreme subiectul suveranității digitale, știi că discuția nu e nouă - dar de data aceasta există și măsuri concrete, nu doar declarații. Rămâne ca implementarea să confirme intenția.

Un caz pe care l-am citit zilele astea m-a pus pe gânduri și nu mi-l pot scoate din cap, așa că trebuie să scriu despre el.

Hüseyin Dogru e un jurnalist german de origine turcă, trăiește în Berlin și în 2025 i-a apărut numele în al 17-lea pachet de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei. De ce? Fiindcă prin articolele lui „pro-palestiniene" ar fi „alimentat discordii etnice, politice și religioase" și ar fi sprijinit astfel „activitățile destabilizatoare ale Rusiei". Fără probe, fără proces, fără să aibă vreo șansă să se apere. Cineva de la Bruxelles a decis că ce scrie el e periculos și atât, omul a ajuns pe o listă.

Dar nici asta nu e tot. Săptămâna trecută, Dogru a publicat pe X un document primit de mama lui de la bancă, prin care era anunțată că i-au fost înghețate contul și depozitul de economii. Motivul scris în hârtie: „din cauza unui raport de control privind disponibilitățile financiare ale fiului dumneavoastră". Femeia nu a primit nicio vorbă de la nicio autoritate germană, nicio acuzație, nimic. Economiile strânse o viață au dispărut de pe o zi pe alta pentru că fiul ei a scris articole incomode.

Înainte de asta, tot primăvara asta, și contul soției lui fusese blocat, acuzată că l-ar fi ajutat să ocolească sancțiunile. Omul trăiește acum cu 506 euro pe lună și oricine i-ar da un ajutor, fie el și un prânz, riscă să fie acuzat la rândul lui. Poate că nu ar fi o problema foarte mare dacă ar fi singur, dar are o soția și trei copii mici.

Și Uniunea Europeană ne dau lecții despre democrație și libertate.

Nu e nici singurul caz. Jacques Baud, fost colonel elvețian și analist militar, a pățit la fel după ce a spus public că diplomația ar fi putut preveni războiul din Ucraina și după ce a dat câteva interviuri unor publicații rusești. Atât i-a trebuit - sancționat de UE și fără acces la propriul cont bancar, pentru că a gândit altceva decât ce era voie.

Despre Julian Assange mai bine nu mai deschid subiectul, că mă apucă nervii. Bruxelles-ul a stat cu gura închisă ani de zile cât timp un jurnalist care documentase crime de război putrezea în închisoare. A ieșit de acolo, în cele din urmă, dar nu mulțumită vreunei instituții europene, ci soției lui Stella și oamenilor care au făcut presiune din afara sistemului.

Ce e cu adevărat deranjant la cazul Dogru nu e neapărat soarta lui, oricât de nedreaptă ar fi, ci mecanismul folosit. UE nu spune niciodată explicit că te pedepsește pentru ce crezi sau ce scrii. Nu există tribunal, nu există condamnare, nu există dosar. Există un instrument birocratic, sancțiunile economice, folosit ca să-ți taie aerul fără să lase urme clare. Și dacă familia ta e prinsă în capcană, asta e, daune colaterale.

Nu e o chestiune de dreapta sau stânga, că m-ar întreba cineva. Printre cei care au semnat o scrisoare de susținere pentru Dogru se află Yanis Varoufakis, Pablo Iglesias, Sahra Wagenknecht, Gregor Gysi, Brian Eno, Dieter Hallervorden - oameni cu vederi politice complet diferite, dar care văd toți același lucru. O fostă judecătoare a Curții de Justiție a UE, Ninon Colneric, a semnat și ea un aviz legal prin care concluzionează că sancțiunile împotriva lui Dogru încalcă chiar dreptul european.

Mă întreb câți oameni știu de povestea asta și câți dintre cei care o știu mai pot spune, cu mâna pe inimă, că Europa chiar apără libertatea de exprimare.