Am mai scris pe jurnalul principal despre confidențialitate și despre de ce contează, dar mi-am dat seama că lipsește ceva important din toată povestea asta. Aproape nimeni nu explică concret ce înseamnă colectarea de date - nu la modul abstract, ci efectiv ce anume se înregistrează despre tine și cine o face. Și atunci m-am gândit să scriu eu articolul ăsta.

Ce înseamnă colectarea de date, mai pe românește

Ori de câte ori folosești un dispozitiv conectat la internet - fie că e telefonul, calculatorul sau tableta - lași urme digitale în urma ta. Fiecare clic, fiecare scroll, fiecare căutare, fiecare secundă petrecută pe un videoclip sau o fotografie se înregistrează undeva. Colectarea de date înseamnă că toate urmele astea sunt capturate, stocate și analizate de cineva. Și când spun absolut tot, chiar asta vreau să spun.

Ce anume se colectează despre tine

Hai să facem lista asta concretă, că altfel pare că exagerez.

Se colectează datele de identificare - adresa de e-mail, numărul de telefon, numele tău real, adresa fizică de acasă sau de la serviciu. Până aici poate nu surprinde pe nimeni, că le-ai dat tu singur la înregistrare.

Se colectează și date tehnice despre dispozitivul tău - marca și modelul telefonului, sistemul de operare, numele navigator-ului, rezoluția ecranului, fusul orar, limba setată. Toate astea formează un fel de amprentă digitală unică a dispozitivului tău, care te poate identifica chiar și fără să fii autentificat nicăieri. Dacă vrei să vezi cât de ușor ești de identificat, poți testa asta pe coveryourtracks.eff.org - rezultatele sunt cam surprinzătoare.

Se colectează comportamentul tău - pe ce dai clic, cât timp te uiți la fiecare element de pe ecran, ce cauți, ce cumperi sau la ce te uiți în magazine online, ce videoclipuri urmărești și cât din ele, ce imagini apreciezi sau salvezi.

Se colectează și comunicațiile tale - conținutul mesajelor pe platformele care nu oferă criptare end-to-end, cu cine vorbești pe Messenger sau WhatsApp, când și cât de des. Chiar și fără conținut, metadatele spun o grămadă despre tine. Pe cine ai sunat, cine te-a sunat, cât a durat apelul, ce e-mailuri primești și de la cine.

Se colectează locația ta în timp real prin GPS sau rețele Wi-Fi, istoricul locațiilor - unde ai fost, cât timp, cât de des - și date financiare despre obiceiurile tale de cumpărare și cheltuieli.

Cine face asta

Cei mai mari colectori de date sunt companiile pe care le folosești zilnic, în special cele care oferă servicii gratuite. Și da, tocmai de aceea sunt gratuite.

Google colectează date din căutări, YouTube, Gmail, Google Maps, Chrome, Android și zeci de alte produse ale lor. Dacă vrei să vezi concret ce știe Google despre tine, poți descărca totul de pe takeout.google.com - dimensiunea arhivei o să te surprindă, garantat.

Meta, adică Facebook, Instagram și WhatsApp, construiește profiluri detaliate chiar și despre persoanele care nu au cont la ei, prin pixeli de urmărire incorporați pe milioane de situri externe pe care le vizitezi zi de zi. Amazon combină istoricul tău de cumpărături cu datele de navigare și cu ce îi spui lui Alexa. Operatorii de telefonie mobilă au acces la locația ta în timp real și la istoricul apelurilor și, în multe țări, pot vinde aceste date.

Și mai există o categorie despre care se vorbește mai puțin - companiile numite data brokers. Acestea cumpără date din surse multiple, le combină și le revând. Companii precum Acxiom sau Spokeo știu adresa ta, vecinii, rudele, istoricul locațiilor și estimările financiare, fără să fi interacționat vreodată direct cu ele.

Ce se face cu datele astea

Prima utilizare și cea mai vizibilă este publicitatea țintită. Profilul tău digital este vândut rețelelor de publicitate - de aceea după ce cauți ceva pe Google, reclame cu acel produs apar pe orice alt sit vizitezi.

Dar mai e ceva, și ăsta mi se pare mult mai îngrijorător decât reclamele. Algoritmii platformelor nu îți arată ce e adevărat sau util, ci ce te menține mai mult timp pe platformă. Dacă furia te ține activ, algoritmul îți va oferi conținut care generează furie. Dacă anxietatea te face să derulezi mai mult, va alimenta anxietatea. Nu e nicio teorie, e pur și simplu modelul de afaceri al platformelor sociale.

Datele pot fi folosite și pentru manipulare politică - mesaje personalizate în funcție de fricile și valorile tale, identificate din profilul tău digital. Scandalul Cambridge Analytica a arătat la scară largă cum funcționează asta. Și în unele țări, guvernele pot solicita companiilor acces la datele utilizatorilor fără știrea acestora.

Ce poți face concret

Primul lucru pe care l-aș recomanda oricui este să schimbe navigatorul. Chrome colectează date pentru Google, deci are un conflict clar de interese, iar Firefox sau Brave blochează urmărirea implicit și sunt alegeri mult mai bune. La fel și motorul de căutare - DuckDuckGo sau Brave Search în locul Google nu sunt la fel de bune pentru orice căutare, dar pentru uzul de zi cu zi funcționează foarte bine.

Pentru mesaje private, Signal este standardul de aur - criptare end-to-end, colectare minimă de metadate, gratuit și open-source. E folosit inclusiv de jurnaliști și avocați tocmai din motivele astea. În navigator, cea mai utilă extensie pe care o poți instala este uBlock Origin, care blochează reclame și trackere fără să încetinească nimic.

Merită și să revizuiești periodic permisiunile aplicațiilor de pe telefon. O aplicație de lanternă nu are nicio treabă cu contactele tale sau cu microfonul - dacă cere astfel de permisiuni, ceva e în neregulă.

Drepturile tale dacă ești din România

Dacă ești din România sau din orice altă țară din Uniunea Europeană, ai drepturi garantate prin GDPR. Concret, poți cere oricărei companii ce date deține despre tine, poți cere ștergerea lor și poți refuza prelucrarea datelor în scopuri de marketing. Sunt drepturi reale, nu doar cuvinte frumoase pe hârtie.

De ce contează toate astea

La fel cum închizi poarta, ușile și ferestrele casei când ești acasă, la fel trebuie să gândești și în online. Nimeni nu te judecă că îți încui casa - nu înseamnă că ai ceva de ascuns, înseamnă că înțelegi că intimitatea este un drept, nu un privilegiu. Confidențialitatea digitală nu e despre paranoia și nu trebuie să devii un expert ca să faci câțiva pași simpli în direcția bună. E despre a decide tu ce informații împărtășești, cu cine și în ce condiții - și nu să lași pe altcineva să decidă asta în locul tău.

Într-un articol trecut am scris că am construit de la zero o platformă pentru jurnalul meu personal, pe care am numit-o Written Whisper. La momentul respectiv mi-am pus întrebarea dacă are sens să o pun în locul platformei Pure Blog sau să o țin separat - și am tot cântărit variantele.

Până la urmă am ajuns la concluzia că nu are niciun rost să înlocuiesc Pure Blog cu Written Whisper. Pentru că îmi plac amândouă platformele, sunt ușoare de folosit și de administrat - cel puțin la prima vedere :). Written Whisper este mult mai ușor de întreținut și de folosit decât Pure Blog.

Așa că am decis să le folosesc în paralel. Pure Blog rămâne pe thinkroot.xyz . Written Whisper, în schimb, l-am pus pe un subdomeniu. Dacă sunteți curioși ce scriu acolo, adresa este jurnal.thinkroot.xyz.

Nu știu cât de des o să scriu acolo față de jurnalul principal, dar nici nu vreau să îmi pun constrângeri. Ideea e că există, că funcționează și că îl folosesc - ceea ce, pentru un proiect construit de mine, este deja un câștig.

Folosesc platforma Pure Blog pentru acest jurnal, care este una foarte bună, simplă de folosit și ușor de instalat. Totuși, are câteva lucruri mici care nu-mi plac, dar nici nu mă deranjează prea mult – pur și simplu îmi stau în minte.

Așa că am apelat la AI, mai exact la Claude AI, și am folosit Claude Code pentru a-mi crea propria platformă de jurnal, exact așa cum mi-am dorit. Cred că este mult mai ușor de folosit decât Pure Blog.

Nu știu ce să fac, pentru că îmi place atât platforma Pure Blog, cât și cea pe care am lucrat cu ajutorul AI-ului – de fapt, AI-ul a construit-o, eu am dat doar instrucțiunile și am testat.

Mulți vor spune că nu ar fi trebuit să folosesc AI pentru a construi ceva și că ar fi trebuit să scriu eu codul. O să fac o postare pe acest subiect în curând.

După cum veți vedea în imaginile de mai jos, publicarea de articole, note și imagini se face într-un mod foarte ușor. Publicarea de pagini este la fel de simplă, iar la secțiunea de setări pot schimba logo-ul, numele jurnalului și descrierea. Administrarea comentariilor este mult mai ușoară decât la Pure Blog, unde practic este o altă platformă, Pure Comments.

Practic, totul este mult mai ușor decât la Pure Blog. Dar, așa cum am menționat mai sus, îmi place și platforma originală. Am creat un director care prezintă câteva jurnale realizate pe această platformă: discover.thinkroot.xyz .

Încă mă gândesc ce să fac :)

Când am început cu jurnalul, în jurul anului 2005, le-am spus multor oameni că scriu pe un jurnal și l-am promovat peste tot unde am putut. Mulți ani am făcut asta cu mai multe domenii pe care am avut jurnale.

Acum, în viața reală, nu mai spun nimănui, ci doar online mai menționez că am un jurnal. De obicei, ofer un link către anumite articole când am ceva de spus și nu vreau să repet acea informație.

Articolele nu le mai promovez peste tot. Am ales doar patru platforme pe care le folosesc pentru a promova ce scriu: Mastodon, BlueSky, Matrix și Discord. Dacă cineva din viața reală dă peste jurnalul meu, cu siguranță nu o să îl ascund.

Când mă întreabă oamenii de ce scriu pe jurnal, răspunsul pe care îl dau este foarte simplu: pentru că îmi place să scriu.

Și Rausgerufen are un răspuns asemănător cu al meu la întrebarea din titlu. Citind acest articol, am ajuns să scriu și eu acest text.