Am citit articole pe tema asta - unul de la Kev Quirk, altul de la Loren Stephens - care pun problema simplu: securitatea și confidențialitatea nu sunt același lucru și sunt total de acord, dar multă lume le consideră una și aceeași treabă.

Loren merge mai departe și spune că securitatea trebuie să vină prima, iar argumentul lui e că o politică de confidențialitate nu mai are nicio valoare pentru datele care tocmai au fost furate. Și acest lucru este foarte adevărat: poți să ai grijă de confidențialitatea ta, dar dacă nu ești atent la securitate, oricum ți-o compromiți, dacă alegi servicii sau firme care stau prost la acest capitol.

Loren a ales să folosească Gmail și Calendar pentru securitatea oferită de Google, dar accesate prin Apple Mail și Apple Calendar, ca să recupereze o parte din confidențialitate prin ecosistemul Apple.

E un argument corect în esență. Diferența e că eu am ajuns la o concluzie diferită pentru mine: nu trebuie să aleg între o firmă mare pentru securitate și una mică pentru confidențialitate, dacă găsesc unelte care oferă amândouă sau dacă îmi asum eu însumi partea de securitate.

Am scris acum câteva luni despre cum am renunțat la Google, iar de atunci am mai schimbat câteva lucruri. Iată unde sunt acum.

Căutare: Ecosia - Qwant

Am renunțat la Ecosia în favoarea Qwant. Nu îți urmărește istoricul de căutări și nu plantează cookie-uri de tracking implicit. Qwant și Ecosia au construit împreună un index european propriu, iar din 2025 o parte tot mai mare din căutări sunt servite direct din acest index, nu mai preluate de la Bing ca acum câțiva ani. Rămâne totuși o opțiune de reclame personalizate pe bază de consimțământ, dar pe partea de independență tehnică lucrurile stau mult mai bine decât înainte.

Calendar: Proton Calendar - Nextcloud Calendar

Am mutat calendarul pe propria instanță Nextcloud. Nu mai depind de un furnizor extern pentru un lucru atât de simplu, iar sincronizarea cu restul serviciilor mele e mai directă.

Navigator: Firefox 0 Waterfox

Am trecut la Waterfox. Rămâne tot un fork bazat pe Firefox, dar cu un accent și mai mare pe confidențialitate din start.

Fotografii: Ente + Immich

Nu am renunțat la Ente, dar am adăugat Immich, găzduit tot pe infrastructura mea. Le folosesc pe amândouă, în funcție de ce vreau să fac cu pozele.

Parole: Vaultwarden ca principal, Bitwarden ca rezervă

Aici e schimbarea cea mai importantă din perspectiva discuției despre securitate versus confidențialitate. Am trecut pe Vaultwarden, găzduit de mine, ca manager principal de parole, iar Bitwarden a rămas ca variantă secundară. Practic, în loc să aleg între o firmă care îmi oferă securitate și una care îmi oferă confidențialitate, mi-am asumat eu însumi partea de securitate - actualizări la zi, backup, acces securizat prin rețeaua mea privată.

Cod: Forgejo propriu, cu Codeberg ca alternativă

Am renunțat la GitHub și GitLab. Găzduiesc acum propriile proiecte pe o instanță Forgejo, iar Codeberg a rămas ca variantă secundară, pentru ce nu vreau sau nu are sens să țin pe infrastructura mea.

Social: Mastodon propriu, Matrix, dar și Discord, Facebook și WhatsApp

Pentru rețele sociale folosesc des propria instanță de Mastodon și Matrix. Nu am renunțat însă la Discord, Facebook și WhatsApp, din câteva motive punctuale:

• WhatsApp este folosit de toată România, îmi este foarte greu să renunț la el - cel puțin momentan.
• Facebook îl folosesc doar pentru câteva grupuri, în rest nu îl mai folosesc.
• Discord, la fel ca WhatsApp, e locul unde e lumea, nu pe Matrix.

E un compromis conștient, nu unul din comoditate.

Ce am învățat din asta

Cu cât am mutat mai multe servicii pe infrastructura proprie, cu atât mi-am dat seama că discuția „securitate versus confidențialitate” nu se rezolvă alegând un furnizor mare în locul unuia mic. Se rezolvă asumându-mi responsabilitatea pentru securitate acolo unde am ales să renunț la un furnizor mare. Dacă găzduiesc eu Vaultwarden sau Forgejo, nu mai am scuza unei firme care „ar trebui” să aibă grijă de mine - am eu grijă, prin actualizări constante, backup testat și acces restricționat corect.

Nu cred că soluția lui Loren e greșită, dar nici că e singura corectă. Dacă faci puțină cercetare, dai peste firme mici axate deopotrivă pe confidențialitate și pe securitate - Mozilla, de exemplu, o firmă mică ce oferă în Firefox un navigator axat pe securitate și confidențialitate, sau Proton și Tuta, care nu se ocupă doar de confidențialitate, ci și de securitate. Iar lista poate continua.

Pentru cineva care nu vrea sau nu are timp să se ocupe de infrastructură, alegerea lui Loren e rezonabilă. Dar pentru mine, mutarea firească nu a fost să aleg un furnizor mare pentru securitate, ci să îmi construiesc eu securitatea de care am nevoie, ca să pot avea și confidențialitatea pe care mi-o doresc.

După ce am citit postarea RE: What Is The Oldest Thing You Own?, mă gândeam care este cel mai vechi lucru pe care îl am. În timp ce mă gândeam, am zis că este păcat să nu fac un articol despre acest lucru.

Nu știam sigur care este cel mai vechi obiect pe care îl am. Am laptopul IBM ThinkPad 310D, căruia îi știu anul de producție, și mai am un PDA Palm M100, căruia nu îi știu anul de producție.

Cel mai vechi este IBM ThinkPad 310D din 1997. L-am adus în colecție anul trecut și de atunci stă frumos alături de celelalte laptopuri pe care le-am strâns de-a lungul timpului, toate expuse într-un fel de muzeu digital pe care l-am făcut chiar eu, ThinkPad Museum. Dacă vă plac laptopurile vechi, vă recomand să aruncați o privire, sunt câteva modele acolo care merită văzute.

Ce mă fascinează la 310D e cât de simplu era totul pe atunci. Are un procesor Pentium, 32 de megabytes de memorie și un hard disk de un gigabyte, cifre care astăzi sună aproape ca o glumă, dar pentru vremea aia erau lucruri respectabile. Ecranul are o rezoluție de 800 pe 600 de pixeli și o diagonală de doar 12,1 inch, deci e mic și compact, exact genul de laptop pe care îl luai cu tine fără să te gândești de două ori. Design-ul e simplu, robust, fără fițe, genul acela de construcție care spunea clar „sunt făcut să funcționez, nu să arăt bine”.

Nu știu dacă e cel mai vechi lucru din viața mea în sens strict, probabil am pe undeva vreo carte sau vreun obiect de familie mai vechi de atât, dar dacă vorbim despre lucruri pe care le-am ales eu conștient să le țin și de care sunt atașat, 310D e clar răspunsul. Și cine știe, poate peste câțiva ani o să adaug ceva și mai vechi în colecție.