NeoSearch este un motor de căutare axat pe confidențialitate, lansat de Bart Jellema, un antreprenor olandez care a cofondat anterior Tjoos, unul dintre cele mai mari agregatoare de cupoane de reducere, vândut ulterior. Din câștigurile acelei ieșiri, Jellema și-a asigurat independența financiară și a decis să investească timp și bani într-un proiect fără miză comercială: un motor de căutare care să nu depindă de publicitate și profilarea utilizatorilor.

Pe scurt, promisiunea NeoSearch e simplă: fără urmărire, fără reclame, fără profiluri de utilizator și rezultate care nu sunt dominate de optimizarea agresivă pentru motoarele de căutare (SEO).

Cum funcționează

Aici e partea interesantă, și în același timp motivul pentru care unii utilizatori sunt sceptici. NeoSearch nu are, cel puțin deocamdată, propriul index de căutare. În schimb, preia primele 20 de rezultate din indexul Google pentru fiecare interogare și le procesează printr-un strat propriu:

• Reclasificare cu ajutorul inteligenței artificiale - rezultatele sunt evaluate în funcție de tipul lor (comercial, oficial sau independent), iar clasamentul e ajustat pentru a reduce vizibilitatea conținutului axat exclusiv pe SEO, precum listele de tip afiliat, în favoarea surselor independente și autoritare.
• Rescriere de titluri și descrieri - programul rescrie titlurile și fragmentele de text pentru a elimina formulările încărcate artificial cu cuvinte cheie.
• "Lenses" - o funcție care grupează rezultatele pe categorii, pentru a ajuta la rafinarea rapidă a căutării.
• Rezultate combinate - informații din surse multiple sunt reunite într-un singur rezultat, în loc să apară ca linkuri separate.
• Streaming în timp real - rezultatele apar progresiv, pe măsură ce sunt generate, printr-o conexiune de tip Server-Sent Events, nu toate deodată.

Fondatorul recunoaște deschis limita acestei abordări: construirea unui index propriu de căutare, de la zero, rămâne unul dintre cele mai mari obstacole în calea oricui vrea să concureze cu motoarele de căutare consacrate. Planul pe termen lung e ca NeoSearch să introducă treptat propriile capacități de indexare (crawling), orientate spre conținut care scapă adesea marilor motoare de căutare - saituri mai mici, jurnale independente, forumuri. Obiectivul declarat al lui Jellema nu e să devină următorul gigant al căutării, ci să contribuie la un index deschis pe care alte motoare de căutare să îl poată folosi, fiecare cu propriile reguli de clasificare.

Codul sursă, acum deschis

La sfârșitul lui iulie 2026, NeoSearch și-a publicat codul sursă sub licența Apache 2.0, disponibil pe GitHub (bartjellema/NeoSearch). Motivația declarată e transparența: afirmațiile legate de confidențialitate nu au valoare dacă utilizatorul trebuie să le creadă pe cuvânt, iar cu codul deschis oricine poate verifica cum sunt gestionate interogările, cum sunt clasificate rezultatele și cum sunt implementate mecanismele de protecție a datelor.

Din punct de vedere tehnic, proiectul e construit pe ASP.NET Core 9.0 (.NET 9), C# 13, Dapper și SQL Server pentru partea de server, cu un front-end în Vue Petite. Arhitectura e împărțită modular, în stil microservicii, cu componente separate pentru integrările cu API-uri externe (YouTube, Spotify, IMDB etc.), rutarea către diverși furnizori de modele de limbaj, serviciul de căutare Google și un sistem de plugin-uri pentru rezultate specializate (conversii, meteo și altele).

Se poate face o instanță locală?

În teorie da, în practică deocamdată e incomod. Câteva lucruri de luat în calcul dacă vrei să încerci:

• Ai nevoie de .NET 9 SDK, un server SQL Server (sau SQL Server Express) și de propriile chei API - obligatoriu pentru Google Custom Search și pentru un furnizor de model de limbaj (OpenAI sau altul echivalent). NeoSearch nu funcționează izolat, fără dependențe externe și fără costuri asociate acelor chei.
• Nu există niciun fișier Docker sau docker-compose în depozit; instalarea se face manual, cu dotnet restore, dotnet build și dotnet run.
• Cel mai important: scriptul de creare a schemei bazei de date lipsește încă. Documentația recunoaște deschis că partea asta "vine în curând", ceea ce înseamnă că, momentan, nu poți porni serverul fără să reconstruiești singur structura tabelelor din cod.
• Proiectul e foarte tânăr - la data publicării codului avea doar câteva commit-uri și un număr mic de urmăritori pe GitHub, deci nu e încă un produs matur pentru auto-găzduire de producție.

Pentru cineva obișnuit cu programe .NET și SQL Server, o instalare locală de test e fezabilă până la pasul migrațiilor, unde probabil va trebui să sape prin cod ca să deducă structura bazei de date. Pentru un homelab tipic, orientat spre containere ușoare, e mai degrabă un proiect de urmărit decât unul de instalat chiar acum.

Model de finanțare

NeoSearch nu are investitori. E finanțat integral de Jellema, iar planul de sustenabilitate pe termen lung se bazează pe acces API pentru dezvoltatori la date curate și pe linkuri afiliate clar marcate, care - conform declarațiilor - nu vor influența clasamentul rezultatelor.

De reținut

Un comentariu de sub articolul CyberInsider surprinde bine limita actuală a proiectului: oricâtă reclasificare și rescriere ar aplica NeoSearch, sub capotă tot rezultatele Google stau la bază, iar cine a renunțat deja la Google din nemulțumire legată de calitatea rezultatelor s-ar putea să nu găsească aici o alternativă cu adevărat independentă. Promisiunea reală a proiectului - un index de căutare propriu și deschis - e încă pe hârtie, în etapa de roadmap.

Săptămâna trecută am dus mașina la service pentru că direcția a început să meargă foarte greu, de parcă aveam la volan un tractor din anii '80 sau '90. Se simțea din prima secundă că ceva nu e în regulă, așa că am zis să nu mai amân și am mers direct la mecanic.

Bănuiala mea era că s-a dus caseta de direcție. Asta fusese schimbată în urmă cu patru ani, doar că s-a pus una sh, așa că nu m-a mirat prea tare gândul că iar a cedat ceva pe acolo. Constatarea s-a făcut chiar în aceeași zi, doar că abia după-masa, când mecanicul a avut timp să se uite cu adevărat la mașină. A confirmat exact ce bănuiam: caseta de direcție s-a dus de tot și a început să piardă tot uleiul din ea.

Am comandat una recondiționată și astăzi trebuia să las mașina în service ca să se facă schimbul. Numai că, atunci când am ajuns acolo, mecanicul mi-a spus că piesa nu a mai venit și, mai rău, nici nu mai vine. Nici el nu știa exact ce s-a întâmplat, așa că glumeam că s-a evaporat pur și simplu caseta aia de direcție pe drum, undeva între comandă și livrare.

I-am spus să mai caute în continuare și, dacă găsește una bună, cu un raport calitate preț decent, să mi-o comande. Deocamdată casete de direcție erau disponibile, dar fie erau mai proaste ca și calitate, fie erau mult mai scumpe decât ar fi meritat.

Așa că până când mecanicul găsește o casetă de direcție cât de cât rezonabilă ca raport calitate preț, îmi rămâne să fac mușchi la volan de fiecare dată când parchez.

În urmă cu ceva timp, dar mult timp - anul trecut, acum doi ani, nu mai țin minte - am propus pe grupul de pe Facebook Linux România că este nevoie de câteva reguli, pentru că așa funcționează cel mai bine un grup și orice altceva. Unul dintre administratori a spus că nu este nevoie de reguli, că avem dreptul la liberă exprimare, ceea ce este și adevărat - oamenii trebuie lăsați să vorbească liber.

Dar totuși, în limita bunului simț. Mai jos este o postare care aduce o „primă regulă" în grup, poate nu este prima, dar este una destul de importantă.

În atenția utilizatorilor de Windows din acest grup:

Nu am nimic împotriva voastră. Și eu folosesc Windows 11 la serviciu, deci nu este vorba despre o competiție între sisteme de operare.

Totuși, dacă ați intrat în acest grup doar pentru a provoca discuții și pentru a lăuda Windows la fiecare postare despre Linux, vă rog să vă retrageți. Am ales să păstrăm grupul deschis și pentru utilizatorii de Windows, în speranța că unii dintre voi vor descoperi că există și alte alternative.

Scopul acestui grup este promovarea Linuxului în rândul utilizatorilor de calculatoare, schimbul de experiență și ajutorul reciproc pentru probleme tehnice. Nu este un loc pentru dezbateri interminabile despre cât de „mai bun" este Windows.

De fiecare dată apar aceleași comentarii: „nu merg jocurile", „nu pot face grafică", „nu pot folosi programe specifice Windows". Realitatea este că aceste situații nu reprezintă majoritatea utilizatorilor. Cei mai mulți folosesc calculatorul pentru activități obișnuite și nici măcar nu utilizează aplicațiile profesionale invocate în astfel de discuții.

Dacă nu puteți sau nu doriți să folosiți Linux și nu sunteți interesați de subiect, nu înțeleg de ce rămâneți în acest grup doar pentru a descuraja sau ironiza comunitatea.

Începând de acum, comentariile al căror singur scop este promovarea Windows sau provocarea de conflicte vor fi șterse, iar autorii lor vor fi eliminați din grup. Criticile argumentate și discuțiile civilizate sunt binevenite, însă trollingul și flame-urile nu își au locul aici.

Vă mulțumesc pentru înțelegere și pentru că respectați scopul acestui grup.

Niciun grup, comunitate sau orice altceva nu funcționează fără anumite reguli și restricții, pentru că oamenii, dacă sunt lăsați de capul lor, sunt haotici, dezorganizați - și asta ca să nu scriu ceva mai dur.

Așa se întâmplă și cu alte asociații, grupuri, partide: oamenii intră în partid, iar primul lucru pe care-l fac este să întrebe: „păi nu mai bine schimbăm numele și scopul partidului?"

Este un exemplu clar dat în comentarii de un membru al grupului. Oamenii tot timpul vor să schimbe ceva, chiar dacă nu este în avantajul lor. Au această răutate în sânge și nu înțeleg de unde atâta răutate - nu îi pot pune pe toți în aceeași oală, dar majoritatea sunt răi.

Dacă nu îți place un grup sau o comunitate, pleacă de acolo; dacă nu îți place un clip video, nu te uita la el, și așa mai departe - exemple pot fi multe.

Dacă ai auzit de Freenet acum câțiva ani și l-ai asociat cu partajare anonimă de fișiere, ce găsești azi pe freenet.org e un program diferit, sub același nume. Merită povestea, pentru că spune multe despre cum evoluează un proiect vechi de peste două decenii.

Ce este Freenet

Freenet-ul de acum e o platformă peer-to-peer pentru aplicații descentralizate: chat, colaborare, mesagerie, fără să depinzi de un server central. Nodurile formează o rețea organizată sub forma unui inel, iar mesajele ajung la destinație în câțiva pași, indiferent câte milioane de noduri sunt în rețea.

Diferența față de vechiul Freenet nu e doar de nume, e de concepție. Varianta clasică semăna cu un hard disk descentralizat: stocai și recuperai fișiere anonim. Cea de acum e mai aproape de un calculator descentralizat, adică poți construi aplicații întregi care rulează peer-to-peer, nu doar stoca date. Cheile din rețea sunt de fapt contracte WebAssembly, cod care definește cum se validează și actualizează datele. Practic, aplicațiile ca River (chat de grup) arată și se comportă ca niște situri normale în navigator, dar codul lor trăiește distribuit în rețea, nu pe un server al cuiva.

Un lucru important de reținut: spre deosebire de vechiul Freenet, cel nou nu oferă anonimitate din construcție. Scopul e descentralizarea, nu ascunderea identității. Dacă ai nevoie de anonimitate, proiectul spune clar că poți pune un strat suplimentar peste, dar nu vine implicit.

Puțină istorie

Povestea începe în 1999, când Ian Clarke, pe atunci student la Universitatea din Edinburgh, a scris o lucrare despre un sistem descentralizat de stocare și recuperare a informației. A luat notă mică la lucrare, dar a publicat-o pe internet și a strâns voluntari care să o transforme în cod. Așa a apărut Freenet-ul original.

Proiectul a trecut prin mai multe reinventări majore. În 2005 a avut loc o rescriere completă, de la versiunea 0.5 la 0.7, care a introdus rețeaua de tip "friend-to-friend". În 2012 a existat o încercare de succesor, numit "Tahrir", care nu a ajuns nicăieri. Abia în 2019 Ian Clarke a pornit un proiect intern numit "Locutus", gândit de la zero, nu ca o continuare, ca o reconstrucție completă a ideii.

În martie 2023 s-a produs despărțirea. Codul vechi, dezvoltat din 2005 încoace, a devenit un proiect independent numit Hyphanet, condus de foștii lui administratori. În paralel, Locutus a fost rebotezat Freenet, cunoscut și ca "Freenet 2023". Decizia a venit după mai bine de un an de dezbateri interne, luată de Ian Clarke ca să concentreze resursele pe noua arhitectură, scrisă de la zero în Rust, nu în Java ca varianta veche.

Deci dacă cineva îți vorbește despre Freenet, contează mult din ce an e informația - înainte de 2023 aproape sigur se referă la ce se numește acum Hyphanet.

Instalare pe Linux

Pe Linux, instalarea e o singură comandă:

curl -fsSL https://freenet.org/install.sh | sh

Scriptul descarcă binarul, îl instalează și îl pornește ca serviciu de fundal. La instalare corectă, ar trebui să ai deja un serviciu systemd activ, verificabil cu:

freenet service status

Dacă vezi inactive (dead) în loc de active (running), cel mai probabil serviciul de sistem nu a fost instalat corect. Pașii care rezolvă asta:

which freenet
sudo /calea/completă/către/freenet service install --system
sudo systemctl daemon-reload
sudo systemctl enable --now freenet

Motivul pentru care merită calea completă la sudo: binarul ajunge de obicei în ~/.local/bin, care e în PATH-ul utilizatorului tău, dar nu neapărat și în cel al lui root, așa că sudo freenet ... poate să nu găsească deloc comanda.

Odată pornit corect ca serviciu, Freenet rulează independent de orice sesiune de terminal și pornește automat la fiecare boot. Poți urmări logurile oricând cu journalctl -u freenet -f, fără să ții un terminal dedicat deschis.

Manualul și cum se folosește

Documentația oficială stă la freenet.org/build/manual și e organizată pe câteva paliere clare: introducere, componente (contracte, delegați, interfețe pentru utilizator), arhitectură (rețeaua peer-to-peer, rutare inteligentă, transport), ghid pentru dezvoltatori și un glosar de referință.

Pentru cineva care vrea doar să folosească Freenet, nu să dezvolte pe el, cea mai utilă parte e ghidul pentru dezvoltatori, care acoperă și lucruri practice fără nicio linie de cod: cum publici un sit static direct în rețea, fără găzduire clasică, și cum accesezi de la distanță API-ul propriului nod, printr-un tunel SSH sau prin Tailscale, dacă vrei să-l controlezi de pe alt calculator decât cel pe care rulează.

Pentru cine vrea să construiască ceva propriu, manualul explică pas cu pas cum se creează o aplicație descentralizată, formatul de configurare freenet.toml și interfața pe care trebuie s-o respecte un contract ca să funcționeze în rețea. La secțiunea de „further reading” sunt și două articole utile pentru înțelegerea arhitecturii: unul despre rețelele de tip small-world, care explică de ce mesajele ajung la destinație în doar câțiva pași fără index central, și unul despre sincronizarea de tip delta, felul în care Freenet ține stările consistente prin actualizări aditive, nu prin trimiterea repetată a unor instantanee complete.

Ce aplicații există

Ecosistemul e încă mic, dar câteva aplicații funcționează deja:

• River - chat de grup descentralizat, cu camere criptate care rămân în picioare chiar dacă dispar toți colaboratorii proiectului. E și cea mai simplă poartă de intrare în rețea, prin invitația din pagina de quickstart.
• Delta - un fel de constructor de situri, pentru publicarea unor pagini care trăiesc distribuit în rețea, fără facturi de găzduire și fără un punct central pe care cineva să-l poată închide.
• Mail - email descentralizat, cu mesaje rutate direct peer-to-peer, fără furnizor la mijloc.
• freenet-git - găzduire și colaborare Git peste Freenet, pentru push și clone fără o forjă centrală.

În lucru, dar nu încă gata de folosit: Harvest (o piață descentralizată, cu identități anonime susținute prin donații), Atlas (un strat de descoperire, pentru motoare de căutare și curatoriere construite peste metadate semnate) și Raven (un flux social de tip microblogging). La ele se adaugă Ghost Keys, certificate de identitate anonime, rezistente la atacuri Sybil, obținute printr-o donație mică, folosite ca mecanism anti-spam în toate aplicațiile de mai sus.

Toate rulează pe același protocol deschis, deci pot interopera între ele fără nicio coordonare specială - un contract scris pentru o aplicație poate fi refolosit sau combinat cu altul.

De văzut

Pentru o imagine de ansamblu spusă direct de Ian Clarke, există clipul Freenet: Services Without Servers, o prezentare susținută la FUTO în 2026, care explică ideea din spatele proiectului: servicii care nu mai au nevoie de servere.

Alte detalii utile

Freenet nu înlocuiește conexiunea normală la internet, rulează în paralel cu ea, folosind-o ca transport. Traficul dintre noduri trece prin UDP, cu hole punching pentru străpungerea routerelor de-acasă - majoritatea merg fără nicio configurare suplimentară, doar rețelele corporate cu firewall strict pot bloca conexiunile.

Proiectul e încă în stadiu alfa, ceea ce înseamnă câteva lucruri de luat în calcul: nodul tău se actualizează automat pe măsură ce rețeaua evoluează, iar versiunile vechi încetează să mai funcționeze după un timp; se trimite telemetrie de diagnosticare către dezvoltatori, inclusiv informații generale despre sistem; și, evident, nu e recomandat pentru nimic sensibil încă.

Pentru containere sau servere fără interfață grafică, unde instalarea automată a serviciului poate eșua (frecvent pe LXC sau Docker), varianta care funcționează e instalarea manuală a serviciului de sistem, cu sudo freenet service install --system, exact pașii de mai sus.

Cea mai rapidă modalitate de a vedea rețeaua în funcțiune e aplicația River, o cameră de chat care rulează ea însăși ca un contract Freenet, fără server și fără companie care s-o poată închide.