Săptămâna trecută am dus mașina la service pentru că direcția a început să meargă foarte greu, de parcă aveam la volan un tractor din anii '80 sau '90. Se simțea din prima secundă că ceva nu e în regulă, așa că am zis să nu mai amân și am mers direct la mecanic.
Bănuiala mea era că s-a dus caseta de direcție. Asta fusese schimbată în urmă cu patru ani, doar că s-a pus una sh, așa că nu m-a mirat prea tare gândul că iar a cedat ceva pe acolo. Constatarea s-a făcut chiar în aceeași zi, doar că abia după-masa, când mecanicul a avut timp să se uite cu adevărat la mașină. A confirmat exact ce bănuiam: caseta de direcție s-a dus de tot și a început să piardă tot uleiul din ea.
Am comandat una recondiționată și astăzi trebuia să las mașina în service ca să se facă schimbul. Numai că, atunci când am ajuns acolo, mecanicul mi-a spus că piesa nu a mai venit și, mai rău, nici nu mai vine. Nici el nu știa exact ce s-a întâmplat, așa că glumeam că s-a evaporat pur și simplu caseta aia de direcție pe drum, undeva între comandă și livrare.
I-am spus să mai caute în continuare și, dacă găsește una bună, cu un raport calitate preț decent, să mi-o comande. Deocamdată casete de direcție erau disponibile, dar fie erau mai proaste ca și calitate, fie erau mult mai scumpe decât ar fi meritat.
Așa că până când mecanicul găsește o casetă de direcție cât de cât rezonabilă ca raport calitate preț, îmi rămâne să fac mușchi la volan de fiecare dată când parchez.

Comentarii