bine ați navigat pe insula mea de pe internet

Nu mai deținem nimic, doar discurile cu jocuri au dispărut cu zgomot

În urmă cu câteva zile am scris Sony ne arată de ce nu deținem nimic din ce cumpărăm digital, unde spuneam că de fapt nu deținem nimic, doar avem o licență de folosire atâta timp cât ei decid că avem voie. Am mai avut și un articol mai vechi în care povesteam despre Valve, care a recunoscut la un moment dat direct în Steam că atunci când cumperi un joc, de fapt cumperi doar dreptul de a-l folosi, nu jocul în sine. Din păcate nu mai știu dacă am o copie a acelui articol pe undeva prin arhivă, s-ar putea să se fi pierdut pe drum odată cu toate mutările pe care le-am făcut de-a lungul timpului.

Marinake vorbea într-un live pe canalul său, sau poate în cel despre GTA VI de la Connect România, exact despre această problemă, și spunea că sunt deja foarte puțini care mai cumpără discuri cu jocuri și că majoritatea cumpără jocurile doar în format digital. Și, oricât ne-ar plăcea sau nu adevărul acesta, realitatea este simplă: 90% dintre jucători și-au cumpărat deja jocurile exclusiv în format digital, fără disc, fără cutie, fără nimic fizic în mână.

Uitându-ne puțin la cine domină piața, Steam stă clar pe primul loc, apoi vin magazinele digitale de la Sony și de la Microsoft, iar undeva mai la coadă găsim GOG și celelalte platforme mai mici. Despre filme și muzică nici nu mai are rost să vorbim mult, pentru că discurile alea au dispărut de pe rafturi de foarte mult timp, iar lumea nu s-a supărat nici pe departe cât se supără acum pe subiectul jocurilor.

Și aici e partea care mie mi se pare cea mai interesantă din toată povestea. Despre dispariția discurilor cu jocuri s-a scris peste tot, s-au făcut articole, clipuri, comentarii aprinse, iar oamenii au ieșit să spună cât de nedrept este. În schimb, despre discurile cu filme și cu muzică nu a scris aproape nimeni nimic la vremea respectivă, pur și simplu au dispărut în liniște de pe piață și nimeni nu a băgat de seamă prea tare, sau dacă a băgat de seamă, nu s-a supărat suficient cât să facă valuri.

Adevărul, indiferent cât de mult ne-ar deranja, este că lumea în general nu mai cumpără discuri cu nimic, iar noi toți, sau aproape toți, am trecut de mult la variantele digitale. Am făcut trecerea asta pentru că e mult mai comod așa, e mai ușor să cumperi ceva digital, mai ușor să îl administrezi, mai ușor să îl păstrezi și să îl accesezi de pe orice dispozitiv fără să te mai chinui cu rafturi întregi de discuri prin casă.

Practic preferăm comoditatea asta în fiecare zi, dar apoi ne trezim să facem gură mare exact pentru lucrurile pe care nu le mai folosim de mult, doar pentru că a apărut o știre că vor dispărea de tot. Sunt destul de convins că dacă nu apărea nicio știre despre asta și discurile cu jocuri erau retrase la fel de liniștit cum s-a întâmplat cu filmele și cu muzica, nimeni nu ar fi zis nimic, nu ar fi existat nicio revoltă pe internet și lumea și-ar fi văzut mai departe de treabă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Acest lucru este un pas normal, pentru că dacă lumea nu mai cumpără, producătorii nu mai au de ce să producă și să vândă acel lucru.

← Înapoi

Ai scris despre articolul ăsta?

Dacă platforma ta nu trimite webmentions automat, lasă aici linkul articolului tău care face referire la acesta.

Comentarii