Un caz pe care l-am citit zilele astea m-a pus pe gânduri și nu mi-l pot scoate din cap, așa că trebuie să scriu despre el.
Hüseyin Dogru e un jurnalist german de origine turcă, trăiește în Berlin și în 2025 i-a apărut numele în al 17-lea pachet de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei. De ce? Fiindcă prin articolele lui „pro-palestiniene" ar fi „alimentat discordii etnice, politice și religioase" și ar fi sprijinit astfel „activitățile destabilizatoare ale Rusiei". Fără probe, fără proces, fără să aibă vreo șansă să se apere. Cineva de la Bruxelles a decis că ce scrie el e periculos și atât, omul a ajuns pe o listă.
Dar nici asta nu e tot. Săptămâna trecută, Dogru a publicat pe X un document primit de mama lui de la bancă, prin care era anunțată că i-au fost înghețate contul și depozitul de economii. Motivul scris în hârtie: „din cauza unui raport de control privind disponibilitățile financiare ale fiului dumneavoastră". Femeia nu a primit nicio vorbă de la nicio autoritate germană, nicio acuzație, nimic. Economiile strânse o viață au dispărut de pe o zi pe alta pentru că fiul ei a scris articole incomode.
Înainte de asta, tot primăvara asta, și contul soției lui fusese blocat, acuzată că l-ar fi ajutat să ocolească sancțiunile. Omul trăiește acum cu 506 euro pe lună și oricine i-ar da un ajutor, fie el și un prânz, riscă să fie acuzat la rândul lui. Poate că nu ar fi o problema foarte mare dacă ar fi singur, dar are o soția și trei copii mici.
Și Uniunea Europeană ne dau lecții despre democrație și libertate.
Nu e nici singurul caz. Jacques Baud, fost colonel elvețian și analist militar, a pățit la fel după ce a spus public că diplomația ar fi putut preveni războiul din Ucraina și după ce a dat câteva interviuri unor publicații rusești. Atât i-a trebuit - sancționat de UE și fără acces la propriul cont bancar, pentru că a gândit altceva decât ce era voie.
Despre Julian Assange mai bine nu mai deschid subiectul, că mă apucă nervii. Bruxelles-ul a stat cu gura închisă ani de zile cât timp un jurnalist care documentase crime de război putrezea în închisoare. A ieșit de acolo, în cele din urmă, dar nu mulțumită vreunei instituții europene, ci soției lui Stella și oamenilor care au făcut presiune din afara sistemului.
Ce e cu adevărat deranjant la cazul Dogru nu e neapărat soarta lui, oricât de nedreaptă ar fi, ci mecanismul folosit. UE nu spune niciodată explicit că te pedepsește pentru ce crezi sau ce scrii. Nu există tribunal, nu există condamnare, nu există dosar. Există un instrument birocratic, sancțiunile economice, folosit ca să-ți taie aerul fără să lase urme clare. Și dacă familia ta e prinsă în capcană, asta e, daune colaterale.
Nu e o chestiune de dreapta sau stânga, că m-ar întreba cineva. Printre cei care au semnat o scrisoare de susținere pentru Dogru se află Yanis Varoufakis, Pablo Iglesias, Sahra Wagenknecht, Gregor Gysi, Brian Eno, Dieter Hallervorden - oameni cu vederi politice complet diferite, dar care văd toți același lucru. O fostă judecătoare a Curții de Justiție a UE, Ninon Colneric, a semnat și ea un aviz legal prin care concluzionează că sancțiunile împotriva lui Dogru încalcă chiar dreptul european.
Mă întreb câți oameni știu de povestea asta și câți dintre cei care o știu mai pot spune, cu mâna pe inimă, că Europa chiar apără libertatea de exprimare.
2 comentarii