-
Această scrisoare este pentru tehnologie, pentru altceva poate o să apară în viitor.
Nu știu exact de unde să încep, dar am simțit de ceva timp că trebuie să scriu asta. Nu pentru că ar fi ceva spectaculos de spus, ci pentru că e ceva ce merită spus cu voce tare, sau măcar scris undeva unde să rămână.
Mulți dintre noi folosim zi de zi lucruri despre care nu ne oprim să ne gândim prea mult. Deschidem calculatorul, pornim terminalul, navigăm pe internet și totul funcționează. Dar în spatele a tot ce funcționează, există oameni - uneori mii, alteori câțiva - care și-au pus timpul, energia și mintea la contribuție fără să ceară nimic în schimb.
Primul lucru pentru care vreau să mulțumesc este Linux. Nu sistemul de operare ca produs finit, ci ideea din spatele lui. Că cineva - Linus Torvalds, un student finlandez la vremea aceea - a ales să publice ce construise și să spună lumii: ia-l, modifică-l, fă ceva cu el. Nu știu dacă și-a dat seama ce a pornit, dar ce a pornit a schimbat literalmente lumea. Serverele pe care rulează internetul, telefoanele din buzunarul nostru, sistemele care controlează echipamente medicale, toate au în ele ceva din ce a pornit Linus în 1991. E greu de cuprins cu mintea.
Și nu e doar Linus, bineînțeles. Sunt zecile de mii de oameni care au contribuit de-a lungul timpului la kernel, la distribuțiile GNU/Linux, la uneltele care fac totul să meargă. Oameni care lucrează noaptea după serviciu, în weekend, în vacanță, pentru că le pasă. Pentru că vor să existe ceva mai bun.
Mulțumesc tuturor celor care construiesc și întrețin proiecte open source, indiferent de dimensiunea lor. Fie că vorbim de un proiect cu mii de contribuitori sau de un programator singur care ține în viață un program pe care îl folosesc câteva sute de oameni - contează la fel de mult. Am folosit și folosesc zilnic programe pe care nu le-am plătit, nu pentru că nu ar merita, ci pentru că cei care le-au creat au ales să le ofere liber. E o filozofie pe care o respect enorm și pe care încerc să o urmez și eu, cât pot.
Un mulțumesc special vreau să îl adresez celor care au construit și continuă să dezvolte ActivityPub, protocolul care stă la baza Fediverse-ului. Ideea că poți folosi o rețea socială fără să depinzi de o singură companie, că poți migra de pe o instanță pe alta, că poți vorbi cu oameni de pe platforme complet diferite doar pentru că toate respectă același protocol deschis - asta e ceva ce nu apreciezi până nu înțelegi cu adevărat cum funcționează alternativele.
Mastodon, Pixelfed, PeerTube, Misskey - toate există și comunică între ele pentru că niște oameni s-au așezat și au decis că internetul social nu trebuie să fie proprietatea cuiva. Că descentralizarea nu e doar un concept teoretic frumos, ci ceva ce se poate construi și folosi în practică. Le sunt recunoscător.
Și acum ajung la ceva care îmi este deosebit de drag: mulțumesc celor care nu lasă să moară blogurile, RSS-ul și tot ecosistemul acela de protocoale și obiceiuri care formează ceea ce unii numesc "internetul independent".
Există o presiune constantă, venită din direcția platformelor mari, de a centraliza totul. De a scrie pe Medium sau Substack în loc de propriul tău sit, de a consuma conținut printr-un algoritm în loc să urmărești direct sursele care te interesează. E mai simplu, e mai convenabil, și tocmai de aceea e periculos.
Blogurile individuale, scrise de oameni reali, cu vocea lor, fără algoritm și fără presiunea de a fi "viral", reprezintă ceva ce internetul comercial nu va reproduce niciodată. Există o calitate a unui text scris de cineva care scrie pentru că vrea să scrie, nu pentru că vrea engagement, care se simte imediat. Și RSS-ul - acel protocol simplu, vechi, "plictisitor" - e exact unealta care îți permite să urmărești zeci de astfel de voci fără să depinzi de nimeni. Îți faci lista ta, cu Miniflux sau Newsboat sau orice altceva, și aia e lista ta, nu algoritmul cuiva.
Mulțumesc celor care țin OPML-uri publice cu bloguri de urmărit, celor care promovează IndieWeb-ul, celor care scriu Webmention, celor care refuză să se mute doar pe platformele mari chiar dacă acolo e audiența. Contează mai mult decât par.
Nu știu dacă cei cărora le este adresată această scrisoare o vor citi vreodată. Probabil că nu. Dar am simțit că trebuie să existe undeva, măcar ca un document al recunoștinței mele față de oamenii care au ales să construiască lucruri deschise, să le ofere liber și să lupte împotriva tendinței de a îngrădi și controla totul.
Vă mulțumesc.
-
De când mi-am construit propria platformă de jurnal (blog) pe placul meu, nu prea mai scriu pe alte rețele de socializare. Încă mai intru pe Mastodon, dar nu mai scriu aproape nimic acolo, doar citesc ce scriu cei pe care îi urmăresc. Și îmi place acest lucru :)
-
Mi-ar plăcea să am un laptop cu ecran mat, chiar și un monitor pentru PC.
-
Am dat peste un articol scris de Herman pe jurnal-ul lui, despre cum ține un jurnal într-un singur fișier .txt, și m-a prins destul de tare ideea. Nu pentru că ar fi ceva revoluționar - un fișier text e probabil cel mai simplu lucru posibil - ci tocmai pentru că e atât de simplu.
Ideea de bază e că ai un singur fișier în care scrii continuu, cu data la fiecare intrare nouă, fără să-ți faci griji de aplicații, formate, sau ce se întâmplă cu datele tale dacă serviciul respectiv dispare. Și asta chiar are sens - eu am ținut jurnalul doar pe hârtie până acum, dar ideea de a nu depinde de nicio aplicație sau platformă mi se potrivește perfect cu felul în care gândesc în general despre tehnologie.
Așa că m-am gândit să încerc asta pe WriterDeck-ul meu - un ThinkPad T440p pe care l-am transformat într-un dispozitiv dedicat exclusiv scrisului, fără distrageri, dar pe care nu l-am folosit la potențialul lui. Mi se pare că e combinația perfectă: un dispozitiv simplu, fără notificări sau tentații, și un format și mai simplu, adică un fișier .txt în care scriu ce am de scris și gata. Nu export, nu sincronizare complicată, nu baze de date.
Am mai scris despre cum jurnalul fizic și cel digital pot coexista fără să se bată cap în cap, și aceeași logică se aplică și aici. Nu renunț la caiet și stilou - jurnalul pe hârtie rămâne locul unde ajung gândurile mai scurte, stările de moment, lucrurile pe care vreau să le scriu de mână. Recunosc că nu mai scriu la fel de mult ca la început - acum ajung acolo mai ales momentele importante ale zilei, nu orice fleac - dar tocmai de asta jurnalul digital în .txt mi se pare o completare bună, nu o înlocuire.
Unul dintre lucrurile care m-au convins cel mai tare în articolul lui Herman e că fișierul .txt va funcționa pe orice dispozitiv, acum și peste zeci de ani. Nu depinzi de niciun program anume, nu există un format proprietar care să-ți blocheze datele, și poți căuta în el cu orice editor de text. E genul de simplitate care nu se demodează.
Deocamdată e un experiment, dar unul despre care am un feeling bun.
-
Trăim în vremuri în care ai un calculator puternic în buzunar, cu acces la hărți detaliate ale întregii planete, cu GPS, cu indicații vocale pas cu pas, cu estimări de timp în timp real, și totuși o grămadă de oameni nu știu să se descurce de la punctul A la punctul B. În urmă cu 50 de ani, oamenii navigau cu o hartă de hârtie care se desfășura cât jumătate de mașină și, ce să zici, se descurcau mult mai bine decât mulți astăzi cu tot arsenalul digital disponibil.
Am trăit de curând o situație care m-a lăsat fără cuvinte. Un grup de oameni din Germania și-au rezervat transport spre casă pentru o anumită zi, totul pus la punct din timp. Cu câteva ore înainte de plecare sunt anunțați că mașina ajunge la ei la ora X sau Y, în funcție de zona din care sunt ridicați - până aici, totul normal. Problema e că după 12 ore de mers prin Germania, pasagerii erau tot... în Germania. Cum e posibil asta? Nimeni nu știe exact, dar toată lumea e sigură că vina e a șoferului.
Și cel mai probabil chiar e.
Dacă pleci din Olanda și trebuie să ridici oameni din Germania înainte să mergi spre Austria, logica de bază îți spune că intri în nordul Germaniei, cobori spre sud adunând oameni pe drum, și de acolo intri direct în Austria. Simplu, eficient, logic. Dar dacă în schimb mergi întâi în sudul Germaniei, după care urci spre nord, după care cobori iar spre sud și abia după 12 ore și ceva te gândești că mai trebuie la un moment dat să ajungi și în Austria, atunci ai o problemă serioasă cu planificarea traseelor și poate și cu meseria pe care o faci.
Bă, dacă nu știi să îți faci un traseu, folosește-te de GPS - îl ai și pe telefon, iar Google Maps îți aranjează automat toate opririle în ordinea cea mai eficientă dacă introduci toate destinațiile. Dacă îți e lene și de aia, folosește AI-ul, e mult mai ușor, îi spui unde trebuie să ajungi și îți face el planul. Dacă nu vrei nici asta, în pula mea, dă-ți demisia și fă-te măturător de trotuare - măcar acolo nu depinzi de nimeni.
Și dacă e de vină patronul că nu și-a instruit oamenii sau nu a pus niciun sistem la punct, la fel în pula mea, să își închidă firma că nu e bun de nimic. Nu e greu să livrezi oameni acasă într-un timp rezonabil când ai toate uneltele disponibile gratuit pe telefon. E doar o chestiune de a vrea să faci treaba cum trebuie.
-
Au apărut multe motoare de căutare în ultimii ani, de la cele axate pe confidențialitate la cele tradiționale sau cu abonamente premium. Din păcate, majoritatea nu au o bază de date proprie, nu dispun de roboți de căutare proprii, ci se bazează pe bazele de date ale Google și Bing. Dacă Google și Bing opresc accesul, 95% dintre acestea nu vor mai funcționa.
Motoarele de căutare care au propria bază de date (index propriu) sunt: Google, Microsoft Bing, Baidu, Yandex, Qwant, Mojeek, Brave Search.
-
En: Which is more correct: "Digital Sovereignty" or "Digital Autonomy"?
Ro:Oare cum este mai corect: „Suveranitate Digitală” sau „Autonomie Digitală”?
-
En: The Linux Mint team should release a version without Systemd.
Ro: Echipa Linux Mint ar trebui să lanseze o versiune fără Systemd.
