bine ați navigat pe insula mea de pe internet

Chat Control 1.0 e din nou legal

Am scris acum câteva săptămâni despre încercarea Robertei Metsola de a resuscita Chat Control pe ușa din spate, și tot atunci povesteam și despre cum libertatea de exprimare în Europa pare să se subțieze pe zi ce trece. Ei bine, astăzi, 9 iulie, chiar în ultima zi de ședință plenară înainte de vacanța de vară, Parlamentul European a mai bifat o etapă din acest proces, și de data asta nu mai e vorba de o manevră de culise, ci de un vot propriu-zis.

Pe scurt, ce s-a întâmplat: Parlamentul a aprobat legislația care readuce la viață cadrul legal temporar prin care platformele online pot scana voluntar comunicările private ale utilizatorilor, în căutare de materiale de abuz sexual asupra copiilor. Regula asta expirase în aprilie, tot din cauza unui vot anterior al Parlamentului care refuzase extinderea ei. Acum s-a întors, și a revenit exact prin metoda pe care o descriam în articolul trecut: o procedură de urgență, votată marți, cu două zile înainte, care a sărit peste tot procesul normal de comisie.

Ce m-a frapat cel mai tare e cum s-a votat de fapt legea asta. Nu a existat o majoritate care s-o susțină direct, ci s-a votat o moțiune de respingere, care a picat pentru că nu a strâns majoritatea absolută de 361 de voturi cerută pentru acest tip de decizie. Rezultatul a fost 314 voturi pentru respingere, 276 împotrivă și 17 abțineri. Practic mai mulți europarlamentari au vrut să oprească legea decât cei care au vrut s-o lase să treacă, dar pentru că pragul e atât de ridicat, legea a rămas în picioare oricum. E genul de detaliu tehnic care, dacă nu îl cauți special, ți-ar putea scăpa complet, dar care schimbă total percepția asupra „votului democratic” de care se tot vorbește.

Aceeași poveste s-a repetat și la amendamentele propuse în timpul ședinței. Fostul europarlamentar Patrick Breyer, pe care l-am mai menționat și data trecută ca fiind unul dintre cei mai vocali critici ai Chat Control, a semnalat că un amendament care ar fi limitat scanarea doar la utilizatorii identificați prin autorizație judecătorească a primit 322 de voturi pentru și 255 împotrivă, deci o majoritate clară printre cei prezenți, dar tot insuficientă pentru pragul absolut. Un alt amendament legat de comunicațiile criptate a avut aceeași soartă. Breyer a numit tot procesul o farsă care dăunează democrației, și sincer, greu să nu fii de acord cu el.

Important de clarificat, pentru că se confundă des: ce s-a votat acum e Chat Control 1.0, adică regimul temporar și voluntar prin care companii ca Meta, Google, Microsoft sau Apple pot scana comunicările care nu sunt criptate integral, nu obligația de a sparge criptarea. Chat Control 2.0, propunerea permanentă și mult mai dură prin care s-ar impune scanarea obligatorie inclusiv a mesajelor criptate end-to-end, e încă în negociere și urmează să revină pe agendă în septembrie. Deci ce s-a întâmplat joi nu e capătul poveștii, ci mai degrabă o extindere a stării de tranziție, valabilă până în 2028 sau până când se adoptă varianta permanentă, oricare vine prima.

Furnizorul de email criptat Tuta a numit ziua asta una tristă pentru confidențialitatea cetățenilor europeni și a îndemnat oamenii să treacă la servicii de comunicare criptate integral, iar Mullvad a subliniat același lucru, că legea a trecut printr-o procedură de urgență chiar după ce fusese respinsă de două ori anul ăsta. Nu sunt singurele voci, dar sunt exact genul de companii care chiar au ceva de pierdut sau de câștigat din asta, așa că observațiile lor merită atenție.

Rămân la ce spuneam și în articolul trecut: argumentul protecției copiilor e legitim ca principiu, dar soluția asta nu rezolvă problema, doar deschide o ușă foarte greu de închis la loc. Odată ce scanarea automată a comunicărilor private devine normalitate legală, chiar și temporar, devine mult mai ușor s-o extinzi mai departe, iar precedentul ăsta contează enorm pentru ce urmează la toamnă cu Chat Control 2.0. Dacă vrei să faci ceva concret, fightchatcontrol.eu rămâne locul unde poți scrie direct europarlamentarilor tăi.

← Înapoi

Ai scris despre articolul ăsta?

Dacă platforma ta nu trimite webmentions automat, lasă aici linkul articolului tău care face referire la acesta.

Comentarii