Până anul acesta am avut doar tastaturi ieftine și, cum ar spune mulți, „proaste”, dar își făceau treaba. Niciodată nu m-au atras tastaturile mai scumpe de 100, 150 de lei. Pur și simplu nu le vedeam rostul.

La începutul acestui an am licitat pe un sit o tastatură Ajazz - o firmă chinezească pe care am prins-o la un preț foarte bun. Am dat pe ea aproximativ 100 de lei (rotunjit). În prezent, nu mai am cont pe acel sit de licitații. 🙂

Tastatura este AJAZZ AK820, și nu pot spune că este rea, nici nu o pot compara cu Logitech, Razer sau alte branduri renumite, deoarece nu am avut până acum tastaturi din această categorie.

Luna aceasta am cumpărat o tastatură de la QwertyKey, mai exact modelul: QwertyKey Răpirea din Serai Hotswap RGB, împreună cu Deskmat Mousepad QwertyKey Răpirea din Serai. Am cumpărat acest „kit” pentru că mi-a plăcut cum arată în poze.

În realitate arată mult mai bine și este și amuzant când vezi pe birou Răpirea din Serai, titlu care, acum ceva ani, se regăsea pe pereții caselor :)

Comparație între cele două tastaturi

• Calitatea plasticului este mai bună la Ajazz decât la QwertyKey.
• Ajazz are switch-uri brown și sună mai tare decât cele red de la QwertyKey.
• Keycaps-urile QwertyKey sunt mai plăcute la atingere. Cele de la Ajazz sunt dintr-un plastic mai tare - nu se simt rău, dar nu au același confort.
• Cablurile ambelor tastaturi sunt de calitate și flexibile, fără impresia că se vor rupe ușor.
• Tastatura de la QwertyKey este mult mai ușoară decât cea de la Ajazz.

Și acum partea care interesează pe toată lumea: prețul. Ajazz am cumpărat-o la mâna a doua, cu aproximativ 100 de lei. În momentul scrierii acestui articol, pe situl oficial costă 48.99 $. Tastatura QwertyKey a costat 279 lei.

Per total, sunt mulțumit de ambele tastaturi. Singurul lucru care nu îmi place la tastatura QwertyKey este faptul că are formatul de 60%, așa că îmi lipsesc tastele F1–F12 și tastele săgeți. Fără tastele dedicate pentru F-uri mă mai descurc, dar lipsa săgeților se simte cel mai tare.

Articol din data de 25-06-2025

Cel mai mult urăsc la oameni atunci când repetă aceleași cuvinte sau propoziții. Am vorbit la telefon timp de 13 minute și, dacă interlocutorul nu s-ar fi repetat de n ori, convorbirea s-ar fi terminat în două-trei minute. Cred că din această cauză urăsc să vorbesc la telefon.

Nu înțeleg de ce majoritatea oamenilor - aș zice cam 95% - simt nevoia să se repete, fie că vorbesc la telefon, fie față în față. Sunt extrem de multe persoane care fac asta, dar cel mai des se întâmplă în timpul convorbirilor telefonice.

Din această cauză, și eu ajung uneori să fac același lucru. Mă enervez când îmi dau seama, și mă enervează și mai tare când altcineva face asta cu mine. Pur și simplu nu suport când oamenii repetă ceea ce mi-au spus deja.

Articol din data de 09-08-2025

Când cineva spune „Android nu este Linux”, de fapt confundă Linux (nucleul) cu GNU/Linux (ecosistemul). Android folosește nucleul Linux, deci este o distribuție Linux - doar că nu este GNU/Linux.

Această confuzie apare pentru că termenul „Linux” se folosește pentru a descrie trei lucruri diferite, iar oamenii nu fac diferența între ele.

Linux x3

Sigur vă întrebați care sunt cele trei înțelesuri ale termenului „Linux”. Haideți să le vedem mai jos.

1. Linux ca nucleu (kernel)

Nucleul Linux este doar o parte din sistem; este componenta care comunică direct cu hardware-ul. Acest nucleu este folosit de: Android, Ubuntu, Fedora, Alpine Linux, sisteme embedded, servere și supercomputere.

2. GNU/Linux - ecosistemul tradițional

Când spunem „Linux”, de obicei ne referim la GNU/Linux, care conține: nucleul Linux, utilitarele GNU (bash, coreutils, findutils etc.), glibc - biblioteca C standard, manageri de pachete (APT, DNF, Pacman) și medii de lucru (GNOME, KDE, Xfce).

Exemple de astfel de sisteme GNU/Linux sau distribuții sunt: Ubuntu, Fedora, Arch Linux, Debian și multe altele.

3. Linux non-GNU - ecosisteme alternative

Există distribuții care folosesc nucleul Linux, dar nu ecosistemul GNU.

Distribuții	Bibliotecă C	Utilitare	Runtime	Scop
Alpine Linux	musl libc	BusyBox	Aplicații native	General, containere
Android	Bionic libc	Utilitare personalizate	ART/Dalvik VM	Mobile

Android vs GNU/Linux

Android folosește nucleul Linux, dar înlocuiește complet ecosistemul GNU. Android înlocuiește glibc cu Bionic libc, care este o bibliotecă optimizată pentru dispozitive mobile, cu licență BSD în loc de GPL. Bionic libc este optimizată pentru performanță și un consum redus de memorie.

Utilitarele GNU sunt înlocuite cu altele personalizate, minimaliste și adaptate pentru Android și dispozitive mobile.

Android folosește ART Runtime, unde aplicațiile rulează în mașina virtuală ART și sunt izolate în sandbox-uri. Aplicațiile au un format specific (APK/AAB) în loc să fie executabile tradiționale.

Diferă și procesul init, care nu este unul tradițional; Android are propriul proces init și fișiere init.rc.

Google nu folosește nucleul Linux original, ci o versiune modificată puternic, cu Binder IPC, care este un mecanism rapid și securizat de comunicare între procese, esențial pentru Android. ashmem/ion se ocupă de gestionarea memoriei partajate între aplicații, optimizată pentru dispozitive cu memorie limitată. LMKD (Low Memory Killer Daemon) este un proces care închide aplicații când memoria devine insuficientă. SELinux enforcing se ocupă de securitatea strictă la nivel de aplicații și servicii, cu politici specifice Android. Wakelocks gestionează stările de alimentare pentru a optimiza autonomia bateriei.

Alpine Linux - exemplul perfect

Pentru a înțelege poziția Android, trebuie să privim la Alpine Linux.

Acest sistem de operare folosește nucleul Linux, nu folosește ecosistemul GNU, nu folosește glibc și este considerat o distribuție Linux.

Dacă Alpine este acceptat ca distribuție Linux fără să fie GNU/Linux, atunci și Android trebuie considerat distribuție Linux.

Mitul touch

În această discuție despre Android vs Linux sau GNU/Linux se spune „Linux este pentru mouse și tastatură, Android pentru touch”.

Aceasta este o generalizare greșită, pentru că GNOME Shell are suport nativ pentru touchscreen, KDE Plasma oferă scaling adaptiv și interfață touch, Ubuntu Touch a fost creat special pentru dispozitive mobile.

Există laptopuri cu Linux și touchscreen. Interfața nu definește sistemul de operare – nucleul și ecosistemul îl definesc.

În concluzie, Android este o distribuție Linux pentru că folosește nucleul Linux ca fundație.

Android nu este GNU/Linux pentru că folosește un ecosistem complet diferit - Bionic libc, ART runtime și utilitare personalizate.

La fel cum Alpine Linux este o distribuție Linux non-GNU, și Android este o distribuție Linux non-GNU, doar că specializată pentru dispozitive mobile.

Deci, data viitoare când cineva spune „Android nu este Linux”, poți răspunde: „Android este Linux, doar că nu este GNU/Linux - la fel ca Alpine”.

Articol din data 21-11-2025

Paru este un AUR Helper dezvoltat de Morganamilo, care a fost și unul dintre dezvoltatorii principali ai yay, care este cel mai popular ajutor AUR

În mare diferențele dintre paru și yay sunt că, primul este scris în limbajul Rust, iar cel de-al doilea este scris în limbajul Go. La fel ca și cu yay, și cu paru puteți profita la maxim de depozitul AUR și puteți compila și instala cu ușurință orice program.

Are câteva caracteristici și funcții noi, în ciuda faptului că a fost dezvoltat de același co-dezvoltator yay. De la lansarea inițială, au existat multe funcții noi. Cele mai notabile fiind:

• Afișare PKGBUILD.
• Afișare comentariilor din AUR.
• Afișare știrilor despre upgrade.
• Suport local pentru repo și chroot.
• Suport pentru semnarea pachetelor.
• Evidențierea sintaxelor cu bat.
• Suport pentru doas cu Sudo = doas și SudoLoop = true

Notă yay nu este întrerupt din dezvoltare. Este dezvoltat și întreținut în mod activ de către autorul său principal și alți contribuitori. Deci nu este nevoie să treceți complet la paru. De asemenea, puteți folosi paru și yay unul lângă altul pentru o perioadă.

Instalare paru în Arch Linux

Acești pași necesită pachetul de dezvoltare de bază și pachetul git pentru compilare și instalare. Deschideți un terminal și rulați comenzile:

$ sudo pacman -Syu
$ sudo pacman -S base-devel
$ sudo pacman -S git

La prima comandă o să vă apară o listă de pachete și întrebarea dacă vreți să le instalați pe toate sau doar câteva. Apăsați pe tasta enter și se vor instala toate.

Pachetul paru are trei versiuni în depozitul AUR, după cum urmează.

• paru - versiunea stabilă.
• paru-bin - versiunea precompilată.
• paru-git - versiunea de dezvoltare.

Pentru acest articol mă voi folosi de versiunea stabilă. Dacă nu vreți să așteptați până se compilează puteți instala și versiunea paru-bin - este la fel de stabilă. Deschideți un terminal și rulați următoarele comenzi:

$ git clone https://aur.archlinux.org/paru.git
$ cd paru
$ makepkg -si

Dacă doriți să folosiți o singură comandă, rulați comanda următoare:

$ sudo pacman -S --needed git base-devel && git clone https://aur.archlinux.org/paru.git && cd paru && makepkg -si

Dacă nu vreți să compilați pachetul (nu durează mult compilarea) puteți să instalați pachetul precompilat astfel:

$ git clone https://aur.archlinux.org/paru-bin.git
$ cd paru-bin
$ makepkg -si

Instalare paru în Manjaro sau altă distribuție

Dacă utilizați Manjaro Linux sau altă distribuție bazată pe Arch, de obicei pachetul paru este disponibil în depozitul acelei distribuții. Puteți instala cu ușurință folosind următoarele comenzi:

$ sudo pacman -Syu
$ sudo pacman -S paru

Acum să aruncăm o privire la modul în care se poate instala orice pachet și, de asemenea, unele utilizări de bază.

Cum se folosește

Pentru a instala orice aplicație sau pentru a căuta în depozitul AUR, se folosesc comenzile următoare:

#comandă instalare
$ paru -S nume_pachet

#comandă căutare
$ paru -Ss nume_pachet

De exemplu pentru navigatorul Firefox se folosește astfel:

#pentru instalare
$ paru -S firefox

#pentru căutare
$ paru -Ss firefox

Sfaturi pentru utilizare

Nu se folosește doar la instalare și căutare, se pot face mult mai multe cu acest AUR Helper. Unele dintre exemple sunt mai jos.

Reîmprospătare și actualizare pachete de sistem

$ paru -Syu

Căutați și instalați pachete în mod interactiv

$ paru nume_pachet
$ paru firefox

Pe ecranul terminalului va fi afișată o listă numerotată cu toate programele găsite. Pentru a instala programul dorit trebuie să tastați numărul corespunzător și să apăsați tasta enter.

Eliminare orice pachet

$ paru -Rns nume_pachet
$ paru -Rns firefox

Obțineți informații rapide despre sistem

$ paru -Ps

Pentru a obține mai multe informații despre ce poate face folosiți comanda:

$ paru --help

Articol scris în perioada 2023, 2024 pe crism.ro

De-a lungul timpului, am fost învățați că FOSS (Free and Open Source Software) înseamnă libertate, comunitate, colaborare și transparență. Și este adevărat - dar doar dacă acceptăm că aceste cuvinte pot însemna lucruri diferite pentru oameni diferiți.

Ce am descoperit, citind articolul „The price of software freedom is eternal politics”, e că în spatele termenului „FOSS” se ascunde o tensiune ideologică reală. Una care, de fapt, n-a dispărut niciodată.

Când vorbim despre „Free Software”, vorbim despre libertăți fundamentale. Mișcarea inițiată de Richard Stallman în anii ’80 nu a fost despre eficiență sau business, ci despre drepturile utilizatorului: să studieze codul, să-l modifice, să-l distribuie, să-l repare.

Pe de altă parte, termenul „Open Source”, promovat din anii ’90 de OSI, are o altă abordare. E pragmatic, corporatist, orientat spre eficiență, colaborare și integrare în mediul comercial. Codul e deschis, dar nu neapărat pentru libertate - ci pentru că funcționează mai bine așa.

„Open Source misses the point of Free Software” - spunea Stallman. Și poate că avea dreptate.

Aici apare problema: FOSS - ca termen - este o încercare de a uni două viziuni. Dar, în realitate, ele nu se aliniază mereu. Poți susține libertatea, dar și integrarea în sistemele închise? Poți pleda pentru drepturi etice, dar și pentru profit?

Răspunsul nu e ușor. Unii spun că da - că „the best of both worlds” e posibil. Alții, mai radicali, consideră că FOSS e doar o cosmetizare, un compromis care diluează mesajul.

Și nu putem ignora faptul că în lumea reală, companiile preferă termenul „open source” exact pentru că evită conotațiile „politice” ale mișcării Free Software.

Tabel comparativ - o privire rapidă

Caracteristică	Free Software (FSF)	Open Source (OSI)
Obiectiv principal	Libertatea utilizatorului	Colaborare și eficiență
Ton și retorică	Etic, militant, idealist	Pragmatic, corporatist
Atitudine față de firme	Critică	Favorabilă
Licențe preferate	GPL, AGPL	MIT, BSD, Apache
Fondator emblematic	Richard Stallman	Eric Raymond

Pentru mine, diferența contează. Nu doar din punct de vedere tehnic, ci și ideologic. Asta nu înseamnă că nu folosesc software open source sau că evit proiectele comerciale. Dar prefer să știu care este filozofia din spatele unui proiect.

Nu orice cod sursă deschis este, automat, și software liber.

Iar când susținem FOSS, ar trebui să fim conștienți că acest termen aduce laolaltă două tabere care, în esență, nu văd lumea la fel. Uneori, asta poate fi o forță. Alteori, o sursă de confuzie.

Libertatea software-ului nu e doar o chestiune de cod. Este o alegere politică, etică, personală. E important să înțelegem ce înseamnă cu adevărat Free Software și Open Source, și să nu le tratăm ca sinonime doar pentru că e mai comod.

FOSS rămâne un termen practic, dar nu putem construi viitorul pe compromisuri nespuse.

Articol din data de 31-10-2025

Săptămâna aceasta m-am ocupat de două mici proiecte. Am creat două subdomenii, unul pentru proiecte secundare și al doilea pentru pagini tribut.

Proiectele secundare le-am adunat la proiecte.thinkroot.xyz. Nu am pus toate proiectele pe pagină, ci doar pe cele mai importante - sau, mai bine zis, pe cele terminate și testate în ultima vreme. Pe GitHub și GitLab mai am câteva proiecte/scripturi pe care trebuie să le actualizez și să le verific pentru a fi funcționale, după care să le mut pe toate într-un singur loc; în acest moment sunt cam împrăștiate.

Al doilea subdomeniu este tribut.thinkroot.xyz și este un proiect destinat prezentării paginilor tribut pe care le-am creat pentru persoane care au contribuit la tehnologie, la open source, la libertatea internetului etc. În acest moment am creat pagini tribut pentru Aaron Swartz, Terry A. Davis și Ian Murdock. O să mai fac astfel de pagini și pentru alte persoane - dacă aveți sugestii, lăsați un comentariu mai jos.

Acestea sunt proiecte personale și nu sunt proiecte comunitare, așa cum sunt Comunitatea Linux România sau Small Web România, ca să le zic așa, dar oricine dorește poate contribui la aceste proiecte - tot ce trebuie să faceți este să îmi scrieți un e-mail.

Sper să vă placă și să vă fie utile proiectele de care mă ocup.

În acest articol vă voi arăta cum să creați o listă cu pachetele instalate în Arch Linux și să le instalați mai târziu într-un sistem nou.

Această metodă poate fi utilă pentru raportarea defectelor sau pentru a discuta despre pachetele instalate.

Mai important, dacă doriți un set similar de pachete într-un grup de sisteme Arch Linux, aceasta este o astfel de modalitate de a realiza acest lucru.

Creați o listă a pachetelor instalate în Arch Linux

Generați lista pachetelor instalate în mod explicit cu ajutorul comenzii:

$ sudo pacman -Qqe > pkglist.txt

Această comandă va crea o listă a pachetelor instalate în mod explicit în ordine alfabetică și le va salva într-un fișier text numit pkglist.txt.

Ce înseamnă comanda:

• Q - Interogează baza de date a pachetului. Această opțiune vă permite să vizualizați pachetele instalate și fișierele acestora, alte meta-informații utile despre pachetele individuale (dependențe, conflicte, data instalării, data construirii, dimensiune).
• q - Afișează mai puține informații pentru anumite operațiuni de interogare. Acest lucru este util atunci când ieșirea lui pacman este procesată într-un script.
• e - Listează pachetele instalate în mod explicit care nu sunt solicitate de nici un alt pachet.
• pkglist.txt - Este fișierul de ieșire în care se stochează lista de fișiere instalate.

Salvați fișierul pkglist.txt pe o unitate USB sau într-un loc sigur.

Instalați pachetele din listă în Arch Linux

După reinstalarea / instalarea sistemului, copiați fișierul pkglist.txt în sistemul nou instalat și rulați următoarea comandă pentru a instala pachetele din lista de rezervă.

$ sudo pacman -S - < pkglist.txt

În cazul în care lista de rezervă include pachete străine, cum ar fi pachetele din AUR, ar trebui să le eliminați mai întâi pe acestea și apoi să instalați restul pachetelor folosind comanda:

$ sudo pacman -S $(comm -12 <(pacman -Slq | sort) <(sort pkglist.txt))

Comanda de mai sus va elimina pachetele străine. Tastați y și apăsați ENTER pentru a le elimina. În cele din urmă, tastați y pentru a instala restul pachetelor din listă.

img: /img/Install-packages-in-Arch-Linux.webp

Nu este nevoie să instalați toate pachetele unul câte unul. Pacman va citi lista și va instala pachetele listate în ea.

Pentru a elimina toate pachetele de pe sistemul nou instalat care nu sunt menționate în lista de rezervă, rulați comanda:

$ sudo pacman -Rsu $(comm -23 <(pacman -Qq | sort) <(sort pkglist.txt))

Pentru mai multe detalii, consultați paginile din manual.

$ man pacman

Această metodă utilă vă va face viața mai ușoară atunci când doriți să reinstalați distribuția Arch Linux sau derivatele sale.

Nu vă deranjați să instalați pachetele unul câte unul. Pur și simplu exportați lista de pachete instalate într-un fișier și salvați-o într-un loc sigur.

Puteți utiliza aceeași listă pentru orice sistem Arch Linux nou instalat în casă sau birou. Astfel veți economisi mult timp de la căutarea și instalarea pachetelor.

Articol scris în perioada 2023, 2024 pe crism.ro

Jekyll este un generator de sit-uri statice cu sursă deschisă pe care îl folosește foarte multă lume.

Este o combinație excelentă pentru un sit dacă Jekyll este combinat cu o găzduire gratuită cum este cea de la GitHub.

Instrucțiunile de instalare pentru Arch Linux se găsesc pe sit-ul oficial al Jekyll, dar configurarea este puțin problematică.

Urmați pașii de mai jos pentru o instalare și o configurare fără probleme pe Arch Linux.

1. Instalați cerințele generale pentru Jekyll folosind terminalul:

$ sudo pacman -S ruby base-devel

1. Jekyll are nevoie de gems. Dar pentru început trebuie să adăugați variabilele de mediu la .bashrc pentru a configura calea de instalare a gems.

$ echo '# Install Ruby Gems to ~/gems' >> ~/.bashrc
$ echo 'export GEM_HOME="$HOME/gems"' >> ~/.bashrc
$ echo 'export PATH="$HOME/gems/bin:$PATH"' >> ~/.bashrc
$ source ~/.bashrc

1. Acum se poate instala bundler, care la rândul lui instalează gems-urile.

$ gem install jekyll bundler

1. Cu toate acestea, în timp ce bundler se instalează, o să apară un mesaj de avertizare:

WARNING: Tou dont't have /home/thinkroot99/.local/share/gem/ruby/2.7.0/bin in your PATH, gem executables will not run.

Dacă încercați acum să creați un sit nou cu comanda următoare:

$ jekyll new sit

apare mesajul: bash: jekyll: command not found

1. Pentru a corecta cele de mai sus, rulați comenzile:

$ export PATH="/home/thinkroot99/.local/share/gem/ruby/2.7.0/bin:$PATH"
$ PATH="$PATH:$(ruby -e 'puts Gem.user_dir')/bin"

Evident, trebuie să modificați calea din prima comandă pentru a se potrivi cu configurația dumneavoastră.

Acum rulați comanda pentru a crea noul sit.

$ jekyll new sit

Noul director va fi instalat și poate fi găsit în directorul /home.

img: /img/jekyll-folder.png

După ce ați creat directorul sit, în directorul Home, puteți construi sit-ul și verifica dacă funcționează totul cum trebuie.

În terminal, mergeți în directorul sit și apoi rulați comanda de pornire a sitului pe localhost.

$ cd sit
$ bundle exec jekyll serve

Deschideți navigatorul preferat și introduceți următoarea legătură în bara de adrese: http://localhost:4000.

Ar trebui să puteți accesa sit-ul Jekyll.

Dacă nu merge adresa http://localhost:4000, accesați adresa care apare în terminal la rularea ultimei comenzi bundle exec jekyll serve.

img: /img/jekyll-sit.png

Articol scris în perioada 2023, 2024 pe crism.ro

Trebuie să recunosc că am pățit-o de câteva ori și sunt sigur că nu sunt singurul. Am început să mă uit la Formula 1 direct cu sezonul 5, pentru că habar n-aveam că mai există alte 4 sezoane. La fel mi s-a întâmplat și cu Kenshin Rătăcitorul - am văzut „Începutul” și abia după am aflat că mai erau încă patru filme mai vechi.

Am început să mă întreb de ce platformele de streaming nu te anunță când te apuci de ceva: „Hei, știai că există sezoane anterioare?” sau „Acest film face parte dintr-o serie?”.

Răspunsul nu e atât de simplu. Algoritmii Netflix și ai altor platforme nu se gândesc la ordine cronologică, ci la ce crede platforma că ți-ar plăcea să vezi. Se bazează pe ce ai mai vizionat, pe ce e popular și pe ce e nou. Ideea e să rămâi conectat și să vezi cât mai multe lucruri, chiar dacă asta înseamnă să ratezi începutul unei serii.

Cred că ar trebui să existe o funcție care să te atenționeze atunci când începi un film și acesta face parte dintr-o serie de mai multe filme, sau atunci când începi un serial și nu ești la primul sezon.

Nu prea cred că se gândește cineva la asta, pentru că, aparent, nu face experiența utilizatorului „mai utilă”.

Bătălia pentru Warner Bros. Discovery a devenit probabil cel mai interesant conflict corporatist al ultimilor ani. Două nume uriașe - Netflix și Paramount – au pornit o cursă în care fiecare încearcă să demonstreze că oferta sa este „mai mare”, „mai bună” și mai avantajoasă pentru acționari. Iar discuția nu e atât de simplă pe cât pare la prima vedere, pentru că cele două companii cumpără lucruri diferite.

De aici pornește și confuzia: ce înseamnă, de fapt, „o ofertă mai mare”?

Ce cumpără Netflix și de ce nu este „jumătate de firmă”

Oferta Netflix, evaluată la aproximativ 82,7 miliarde de dolari, nu este pentru „jumătate de Warner Bros. Discovery”, ci pentru ceea ce am putea numi partea premium a companiei. Mai exact, Netflix vrea:

• Warner Bros. Pictures
• Divizia de TV și producție
• HBO + HBO Max
• DC Studios
• Majoritatea bibliotecii de filme și seriale

Ce rămâne pe dinafară? Rețelele de cablu, distribuția tradițională, unele canale internaționale și câteva divizii care, în ultimii ani, au pierdut din valoare.

Practic, Netflix cumpără ceea ce generează potențialul cel mai mare pentru streaming – formatul pe care compania îl stăpânește deja. Strategia e clară: iau ce contează cu adevărat pentru viitor și lasă în urmă ceea ce scade în performanță.

Așa apare prima concluzie importantă: Netflix plătește mult pentru activele de top, nu pentru întreaga companie.

Paramount vine cu mai mulți bani, dar cumpără tot

De partea cealaltă, Paramount a lansat o ofertă ostilă de aproximativ 108,4 miliarde de dolari, iar aici vorbim de o preluare completă. Asta înseamnă:

• Studiouri
• HBO
• DC
• Bibliotecă
• CNN, TNT, Cartoon Network
• Discovery Channel, Animal Planet
• Toate diviziile secundare
• Toate rețelele liniare
• Active locale și internaționale

Paramount nu selectează. Ia tot, indiferent dacă o parte din companie e în creștere sau în declin. Și aici apare diferența structurală dintre cele două oferte.

De ce e greu să compari direct cele două sume

Dacă privești strict matematic, 108,4 miliarde > 82,7 miliarde, nu este nimic de discutat. Dar dacă privești ce cumperi pentru acești bani, situația se schimbă complet.

Activele pe care vrea să le cumpere Netflix: HBO, DC, studiourile, platformele de streaming - sunt de departe cele mai valoroase și au cel mai mare potențial de creștere. Sunt „crema” companiei. Activele care nu intră în pachet (cablul tradițional, unele rețele, anumite divizii Discovery) sunt considerabil mai slabe financiar.

Dacă Warner Bros. Discovery ar vinde toată compania la valoarea pe care Netflix o plătește pentru partea premium, întreaga firmă ar depăși fără probleme 130–150 miliarde de dolari. Asta înseamnă că, raportat la valoarea reală a segmentelor cumpărate:

• Netflix plătește mai mult pe bucată
• Paramount plătește mai mult în total

Ce ofertă e „mai bună” depinde de cine întrebi

Dacă întrebi acționarii, oferta Paramount poate părea mai atractivă la prima vedere: este în numerar, clară, directă și valorează mai mult în total.

Dacă întrebi managementul Warner Bros. Discovery, ei tind să prefere oferta Netflix: – aduce o strategie mai sustenabilă pe termen lung; – se concentrează pe activele care contează; – nu implică preluarea rețelelor care trag în jos profitabilitatea.

Dacă întrebi analiștii, mulți vor spune că oferta Netflix valorizează corect părțile bune ale companiei, în timp ce Paramount încearcă să ia totul la preț de pachet, inclusiv părțile problematice.

Concluzie

Percepția că oferta Netflix este „mai mare” are sens dacă te uiți la raportul preț/valoare pentru activele cumpărate. Din acest punct de vedere, Netflix plătește într-adevăr mai mult pentru ceea ce e important. Dar dacă te uiți la suma totală, oferta Paramount rămâne cea mai mare.

Adevărul este undeva la mijloc: Netflix oferă mai mult pentru calitate, Paramount oferă mai mult per ansamblu. Iar lupta dintre aceste două abordări complet diferite face tot spectacolul interesant.