Ca să nu las comentarii la n articole, am decis să scriu acest articol.

În primul rând, am învățat că hardware-ul se cumpără în funcție de Linux, și nu invers. Da, când ai Windows și treci la Linux este un pic mai greu să alegi hardware-ul, dar problemele se pot rezolva.

Am mai învățat că, dacă ultima versiune de driver pentru NVIDIA nu îți merge bine, trebuie instalată o versiune mai veche. Aici este nevoie să faci mai multe teste până când afli care driver este cel potrivit pentru tine.

Am mai învățat că, dacă ai probleme cu o distribuție Linux, trebuie să cauți o distribuție cu care nu ai probleme și să o folosești pe aceea. De exemplu, dacă ai probleme cu CachyOS sau Manjaro, nu trebuie să te încăpățânezi să le folosești; mai sunt și alte distribuții Linux.

Dacă pe un anumit hardware sau laptop merge o anumită distribuție, nu are rost să încerci să folosești alte distribuții care refuză să meargă, doar pe motivul că tu vrei neapărat Fedora.

Am avut un laptop și, dacă mai țin bine minte, era de la Toshiba (nu mai știu modelul), iar pur și simplu Wi-Fi-ul nu mergea pentru că nu exista driver pentru acel model de placă Wi-Fi. Așa că am fost nevoit să folosesc cablul pentru a avea internet pe laptop. Am avut experiențe și cu alte laptopuri pe care anumite distribuții au refuzat să meargă din x motive; am trecut la alte distribuții care au mers fără probleme.

Am câteva modele de laptopuri ThinkPad pe care am instalat antiX Linux, pentru că aceasta a fost distribuția care a mers bine și fără probleme. Concluzia este că trebuie să cauți și să faci experimente până când dai de ceva care merge.

De exemplu, am instalat Pop!_OS 24.04 cu COSMIC Desktop pentru că echipa System76 a spus că este versiunea finală și stabilă a COSMIC Desktop. Nu a mers totul din prima cum trebuie și am fost nevoit să instalez anumite pachete și să actualizez sistemul la zi ca să meargă bine. Modulul de instalare al Pop!_OS are probleme și nu se instalează sistemul dacă utilizatorul vrea să facă partiții; instalarea merge doar dacă se face pe tot spațiul de stocare. Mouse-ul în jocuri face figuri și nu te poți juca jocuri în care ai nevoie de mouse, așa că am renunțat la Pop!_OS și am revenit la Fedora.

Nu pot spune că nu există probleme cu Linux, dar cel puțin eu nu am auzit sau citit despre ele. Nu am dat eu peste ele sau poate am dat peste probleme grave, dar, din păcate, le-am uitat. Până la urmă trebuie să faci un compromis și să folosești ce îți place, indiferent că este Linux sau Windows. Și da, producătorii de hardware, software și servicii oferă mai mult suport pentru Windows decât pentru Linux.

PS:

• Cristi chiar m-a făcut curios de acel ThinkBook și Latitude 🙂
• Din păcate, pe toate distribuțiile Linux încă ai nevoie de terminal și de comenzi. Când am făcut acele teste cu Fedora și Linux Mint, nu am avut problemele tale, Cristi, încât să văd dacă pot rezolva problema din interfața grafică.
• Cu modulul de hibernare am avut și eu probleme pe Fedora și cred că încă există; pur și simplu am dezactivat hibernarea din interfața grafică.

PSS: Sper că nu am uitat nimic din ce am avut de spus 🙂

Cristi a citit articolul despre Trecerea de la Windows 11 la Linux și am scris și eu un articol interesant, Linux pentru toată lumea? Să fim serioși…, dar nu pot fi de acord cu tot ce a scris acolo. Mai jos este părerea mea despre dacă Linux este sau nu pentru toată lumea.

Se spune că Linux nu este bun pentru utilizatorul simplu în prezent, dar eu nu sunt de acord cu acest lucru.

De ce cred cu tărie că Linux poate fi folosit în prezent ca sistem de operare implicit, cu mici excepții?

Acestea sunt: pachetul Adobe și anumite jocuri. Microsoft Office nu îl mai pun la socoteală, pentru că acum este un serviciu online, utilizabil de pe orice platformă.

Într-o lună am testat Fedora și Linux Mint pentru a vedea dacă le pot folosi fără terminal și comenzi. În majoritatea timpului am folosit Fedora fără terminal, dar la un moment dat am fost nevoit să folosesc una sau două comenzi, pentru că altfel nu puteam face o anumită setare sau să instalez o aplicație - nu mai țin minte exact care a fost problema.

Surpriza a fost la Linux Mint - un sistem pe care l-am folosit doar din interfața grafică și nu a fost nevoie să folosesc terminalul.

Alte distribuții nu am testat, pentru a vedea dacă pot fi folosite doar din interfața grafică.

În urmă cu câțiva ani am instalat Linux Mint Xfce pe două laptopuri (nu mai știu ce modele au fost), deținute de două femei mai înaintate în vârstă, una dintre ele fiind maică-mea.

Aceste laptopuri au fost folosite pentru mail, Facebook, YouTube etc. - lucruri de oameni simpli, fără pretenții de Photoshop sau jocuri AAA. Au folosit Linux Mint fără nicio problemă majoră, doar câteva probleme minore (pe care nu mai știu exact care au fost), pe care le-am rezolvat rapid.

Concluzia este că, dacă se dorește folosirea Linux în 2025/2026 - în prezent -, acesta poate fi utilizat fără nicio problemă.

Da, încă sunt probleme cu Photoshop, cu anumite jocuri și cu anumite programe de specialitate care nu merg pe Linux. Dar acestea sunt excepții și nu vizează utilizatorul simplu.

Poate credeți că sunt un fanatic al Linuxului, de îi iau apărarea atât de mult. Din contră, îmi place doar să spun lucrurilor pe nume.

Trecerea de la Windows 11 la Linux nu mai este, în 2025, o decizie luată din impuls sau din dorința de a fi „diferit”. Pentru mulți utilizatori care lucrează zilnic pe calculator, este o decizie pragmatică, născută dintr-o neliniște legitimă legată de direcția în care merge Windows. Nu neapărat din cauza stabilității sau a costurilor - Windows 11 este rapid, stabil și ușor de obținut - ci din cauza controlului tot mai redus pe care utilizatorul îl are asupra propriului sistem.

Problema nu se vede întotdeauna imediat. Apare în timp, în detalii: cerințe hardware schimbate, procesoare eliminate de pe lista de suport, funcții mutate sau eliminate, integrare tot mai agresivă cu servicii online. Astăzi poate nu te afectează, dar mâine s-ar putea să nu mai poți folosi sistemul așa cum vrei tu. De aici pornește, de cele mai multe ori, interesul pentru Linux.

Pentru cineva care a mai avut contact cu Linux - fie pe servere, fie pe un laptop secundar, fie într-o mașină virtuală - revenirea nu este un șoc. Dimpotrivă, multe lucruri par familiare. Diferența este că, în prezent, Linux a ajuns într-un punct în care poate fi luat în serios ca sistem principal, nu doar ca alternativă de test. Cu o condiție importantă: să nu fie forțat să înlocuiască Windows în mod artificial.

Un exemplu clar este zona de lucru de birou. Mulți utilizatori depind de MS Office, Outlook și Teams. Varianta desktop a Office-ului nu există nativ pe Linux, iar soluțiile de compatibilitate sunt nesigure. În schimb, Office Web, Outlook Web și Teams Web funcționează surprinzător de bine. Pentru redactare de documente, colaborare, e-mail și meeting-uri, un browser bine configurat, eventual cu profile dedicate, este suficient în majoritatea cazurilor. Atunci când apare nevoia reală de Office desktop - un document complex, un Excel cu macro-uri, o compatibilitate perfectă - soluția matură este rularea Windows-ului într-o mașină virtuală. Nu ca sistem principal, ci ca unealtă punctuală.

Lucrurile devin mai sensibile în zona de creație grafică. Aplicații precum Photoshop, Illustrator sau chiar Affinity nu au fost gândite pentru Linux. Uneori pornesc prin Wine sau Bottles, alteori nu. Și chiar atunci când pornesc, nu oferă siguranța de care ai nevoie într-un flux de lucru profesional. În acest context, separarea este din nou cea mai sănătoasă abordare: Linux pentru tot ce ține de sistem, fișiere, organizare și lucru zilnic, iar Windows virtualizat pentru aplicațiile Adobe sau Affinity. Nu este o soluție „romantică”, dar este una realistă și funcțională.

În zona de development, balanța se înclină clar în favoarea Linux-ului. Majoritatea tool-urilor sunt native, rapide și bine integrate. Containerele, serverele locale, scripting-ul, totul se simte natural. Singura excepție notabilă este Visual Studio Community, care nu există nativ. Și aici, o mașină virtuală cu Windows rezolvă elegant situația, mai ales când trebuie să lucrezi la proiecte care țintesc explicit Windows sau Windows Server. În rest, Visual Studio Code, tool-urile open-source și ecosistemul de development funcționează excelent pe Linux.

Poate cea mai mare surpriză pentru mulți este gaming-ul. Mult timp, acesta a fost călcâiul lui Ahile pentru Linux. Astăzi, datorită Proton, Steam pe Linux oferă o experiență foarte apropiată de cea de pe Windows. Multe jocuri rulează direct, fără configurări speciale. Problemele apar când ieși din ecosistemul Steam: Epic Games, GOG, Battle.net, Ubisoft Connect, EA App. Instrumente precum Lutris sau Heroic Games Launcher acoperă mare parte din aceste cazuri, dar nu tot. Xbox Games și Game Pass rămân, practic, inaccesibile local pe Linux. Aici, soluțiile reale sunt fie cloud gaming, fie, din nou, Windows într-o mașină virtuală.

În acest peisaj, apar distribuții care încearcă să reducă fricțiunea cât mai mult. Un exemplu tot mai des menționat este Bazzite. Bazată pe Fedora, dar orientată clar spre desktop modern și gaming, vine cu drivere, Proton, suport pentru controllere și optimizări grafice gata configurate. Nu promite că va face să dispară toate problemele, dar reduce semnificativ timpul pierdut cu setări și ajustări. Pentru cineva care vrea Linux ca sistem principal, dar nu vrea să-și petreacă zilele configurând, astfel de distribuții devin foarte atractive.

Un subiect care apare inevitabil este diferența dintre soluții precum WinBoat și o mașină virtuală clasică. Din punct de vedere tehnic, WinBoat tot o formă de virtualizare este, doar că ascunde Windows-ul și afișează doar aplicația. Este interesant ca idee, dar fiind un proiect tânăr, nu oferă încă nivelul de stabilitate și control necesar pentru un workflow serios. O mașină virtuală clasică, cu KVM/QEMU, snapshot-uri și resurse alocate clar, rămâne soluția matură și predictibilă.

Privind lucrurile în ansamblu, tranziția de la Windows 11 la Linux nu mai este un „tot sau nimic”. Este un proces. Linux poate deveni sistemul principal, folosit 80-90% din timp, iar Windows rămâne acolo unde este încă necesar. Diferența majoră este una de poziționare: nu mai ești dependent de Windows, ci îl folosești ca pe un instrument.

În final, Linux nu promite perfecțiune. Promite control, stabilitate și o direcție mai clară pe termen lung. Pentru cei care simt că Windows se îndepărtează tot mai mult de modul în care vor să lucreze, această combinație - Linux ca bază și Windows ca unealtă - este, probabil, cea mai echilibrată soluție disponibilă astăzi.

Omul este cea mai deșteaptă specie de pe Pământ, dar în același timp este și cea mai proastă specie de pe Pământ.

Omul a ajuns să pună preț pe orice altceva în afară de om, de omul de lângă el.

Pune preț pe casă, mașină, animal etc. Nu spun că animalul nu trebuie apreciat, pentru că acesta are rolul lui în lume. Dar, în comparație cu omul, ar trebui să fie pe locul doi.

De exemplu, dacă trebuie să mergi cu mașina, șoferul nu se bagă în noroi ca să nu își murdărească mașina și te lasă pe tine să mergi prin noroi.

Șoferul nu tratează mașina ca pe o unealtă, ci o tratează mai presus de om, ca fiind mult mai importantă. Nu spun că mașina nu trebuie întreținută, dar nu o pui înaintea omului.

Din păcate, în zilele noastre, omul tratează omul ca pe ceva inutil - dacă nu este o vorbă prea grea.

Nu știu când omul va fi om în fața omului.

Un utilizator de Facebook a postat ceva interesant despre Windows și Linux. Utilizatorii de Linux știu cum stau lucrurile, dar utilizatorii de Windows nu prea - iar, din păcate, astfel de postări apar doar în comunitățile Linux, nu și în cele de Windows.

În prezent folosesc un sistem triple-boot, cu Windows 11 instalat pe un SSD și Fedora 43 KDE Plasma, împreună cu Linux Mint 22.2 Cinnamon, pe un alt SSD separat. Am fost curios ce nivel de încărcare a procesorului și a memoriei RAM produce fiecare dintre cele trei sisteme asupra configurației mele (Intel Core i7-11700KF generația a 11-a @ 3.60 GHz, 16 nuclee, 32 GB RAM, NVIDIA GeForce RTX 3060 cu 12 GB memorie video).

Captura de ecran arată comparația valorilor pentru un sistem în repaus (idle), imediat după pornire și după atingerea stării stabile (toate sarcinile de pornire finalizate).

Ambele sisteme Linux se comportă similar:

• încărcare CPU ~ 1%
• utilizare memorie ~ 2,8 GB

Și, deloc surprinzător, Windows 11 solicită sistemul mult mai mult:

• încărcare CPU ~ 7%
• utilizare memorie ~ 7,4 GB

Sursa: Uli Treuer pe Fedora - Linux Facebook

Uneori, lumea Linux nu are nevoie de revoluții. Are nevoie de proiecte care să arate cât de flexibil și de personalizabil poate fi desktopul Linux. Exact aici se încadrează pearOS, o distribuție nouă, dar cu rădăcini vechi, care readuce la viață o idee dispărută de mai bine de un deceniu.

De unde vine ideea

În jurul anilor 2011-2013 exista Pear Linux, o distribuție franceză creată de David Tavares. Era bazată pe Ubuntu și GNOME, dar devenise cunoscută mai ales pentru un lucru: semăna izbitor cu macOS. Fonturi, iconițe, meniuri, layout - totul era gândit pentru a reproduce experiența Apple cât mai fidel.

Proiectul a avut câteva versiuni apreciate, apoi a dispărut brusc după ce dezvoltatorul a anunțat că a fost cumpărat de o companie anonimă. De-a lungul anilor au existat tentative de „resuscitare”, dar niciuna nu a prins cu adevărat contur.

pearOS revine

După mai bine de zece ani, ideea revine sub o formă complet nouă. pearOS este acum un proiect românesc, dezvoltat de Alexandru Balan, și nu se limitează la o simplă „temă” peste un desktop existent.

Noua versiune schimbă complet fundația:

• baza este Arch Linux
• mediul desktop este KDE Plasma 6.5.4
• platforma poartă numele NiceC0re

Vizual, pearOS este inspirat de macOS 26 „Tahoe”, iar acest lucru este evident de la primul boot. Un aspect important: pearOS nu este doar un KDE cu iconițe schimbate. Integrarea este mult mai profundă.

Există o bară de meniu globală funcțională, cu un „Pear menu” în colțul stâng sus, în stil Apple. Aplicația de setări este reorganizată într-un layout pe o singură coloană, inspirat de macOS Ventura și de stilul iOS.

Aici apar și cele mai ambițioase idei ale proiectului: Pear Piri (echivalentul Siri), Pear Intelligence, Focus Mode, Wallet, Pear Pay și altele. Multe dintre aceste opțiuni există momentan doar ca interfață - atunci când le accesezi, afișează mesaje că funcționalitatea nu este încă implementată.

Partea bună este că setările clasice KDE sunt prezente în continuare, deci sistemul rămâne perfect utilizabil chiar și fără aceste funcții „de vitrină”.

Alegerile software sunt interesante și uneori neașteptate:

• managerul de fișiere este GNOME Files, nu Dolphin
• majoritatea aplicațiilor sunt KDE: Kate, Discover, KWrite
• browserul implicit este Firefox
• Flatpak este instalat, dar nu vine cu aplicații preinstalate
• nu există o suită office inclusă

Funcțional vorbind, este un KDE complet, modern, cu acces la tot ecosistemul Arch și AUR. Practic, orice aplicație lipsește poate fi instalată rapid.

pearOS nu încearcă să fie o distribuție „light” și are aproximativ 12 GB spațiu pe disc și un consum în jur de 1,2 GB RAM în idle. Folosește X11, nu Wayland, iar mediul de instalare oferă opțiuni atât pentru drivere Nvidia proprietare, cât și pentru cele open-source. Pe hardware mai vechi, unele lucruri funcționează surprinzător de bine, altele mai puțin.

Dacă există un punct unde pearOS trădează clar faptul că este încă un proiect tânăr, acesta este modulul de instalare.

Interfața este custom și destul de nefinisată, are doar trei limbi disponibile: română, cehă și engleză. Butonul de continuare nu apare decât după ce folosești tasta Tab, nu există suport real pentru dual-boot pe același disc și este necesar un disc fizic separat pentru un alt sistem de operare

Pe sisteme cu mai multe SSD-uri sau în mașini virtuale, apar probleme vizuale și limitări care pot deveni frustrante pentru utilizatorii mai avansați.

Din informațiile disponibile și din urmele vechilor versiuni găsite în Internet Archive, este clar că pearOS este lucrat de mai mult timp. Cu toate acestea, multe elemente sunt încă „în construcție”.

Și totuși, în ciuda imperfecțiunilor, distribuția reușește ceva important: este coerentă, funcțională și plăcută de folosit. Nu încearcă să reinventeze Linux, ci să demonstreze cât de departe poate fi dus un desktop KDE atunci când există viziune și atenție la detalii.

Concluzie

pearOS nu va schimba lumea distribuțiilor Linux și nici nu își propune asta. Este, mai degrabă, un proiect de pasiune: o reinterpretare modernă a unei idei vechi, realizată cu multă ambiție.

Pentru unii va fi doar o curiozitate vizuală. Pentru alții, un exemplu clar că Linux poate arăta și funcționa exact așa cum îți dorești. Iar pentru un proiect românesc aflat încă la început, acesta este deja un lucru remarcabil.

În ultima vreme, televizoarele au început să se comporte mai puțin ca niște simple ecrane și mai mult ca niște platforme inteligente. Aplicații, actualizări constante, recomandări personalizate - toate acestea au devenit normale. În acest context, faptul că LG a decis să aducă Copilot pe televizoarele sale nu este deloc întâmplător, ci face parte dintr-o direcție mai amplă: integrarea AI în experiența de zi cu zi.

Totuși, apare o întrebare firească: care televizoare LG primesc Copilot? Răspunsul nu ține atât de mult de serie sau de cât de scump a fost televizorul, ci de anul în care a fost lansat.

Copilot, așa cum este implementat pe televizoarele LG, nu transformă televizorul într-un calculator și nici nu schimbă radical modul în care îl folosești. Rolul său este mai degrabă unul de asistent: te ajută să găsești conținut mai repede, să pui întrebări, să primești sugestii și să interacționezi mai natural cu sistemul. Tehnologia vine din partea Microsoft, iar LG o integrează în webOS ca parte din strategia sa AI.

Diferența reală apare atunci când ne uităm la generații. Televizoarele LG lansate în 2025 sunt cele mai avantajoase din acest punct de vedere. Acestea sunt gândite din start pentru noile funcții AI și vin cu versiuni recente de webOS, unde Copilot este integrat direct în interfață. Nu pare o funcție adăugată ulterior, ci ceva „la locul lui”, care face parte din experiența normală de utilizare.

Modelele din 2024 stau, de asemenea, foarte bine. Chiar dacă nu toate au Copilot din fabrică, multe îl primesc prin actualizări software. După trecerea la o versiune mai nouă de webOS, Copilot apare ca aplicație sau ca element vizibil pe ecranul principal. Experiența este apropiată de cea a modelelor din 2025, chiar dacă integrarea nu este la fel de profundă.

Anul 2023 este, probabil, cel mai confuz pentru utilizatori. Unele televizoare din această generație primesc actualizări importante și pot avea Copilot, în timp ce altele rămân blocate pe versiuni mai vechi de webOS. Aici contează foarte mult modelul exact și poziționarea lui în gamă. Pentru unii utilizatori apare Copilot în meniu, pentru alții nu, deși televizoarele pot arăta aproape identic la exterior.

Când ajungem la modelele din 2022 și mai vechi, lucrurile devin destul de clare. În majoritatea cazurilor, Copilot nu este disponibil oficial. Hardware-ul este mai limitat, iar LG își concentrează eforturile pe generațiile mai noi. Pot exista excepții în zona premium, dar ele sunt rare și nu reprezintă regula.

Privind lucrurile în ansamblu, Copilot pe televizoarele LG nu este o funcție universală, ci una strâns legată de evoluția platformei webOS. Dacă vrei un televizor pregătit pentru acest tip de integrare AI, modelele lansate în 2024 și 2025 sunt cele mai sigure alegeri. Dacă ai deja un LG acasă, anul lansării îți spune rapid la ce te poți aștepta, fără promisiuni vagi.

Dacă utilizați calculatoare cu Windows, este posibil să utilizați termenul folder (dosar). Dar, când treceți la GNU/Linux, veți descoperi că dosarele sunt adesea numite directory (director).

Acest lucru îi poate deruta pe unii utilizatori de GNU/Linux. Ar trebui să-l numiți dosar sau director?

Puteți să le denumiți și dosare, și directoare - cum doriți, pentru că nu există nicio diferență.

Dar, dacă vă întrebați de ce un dosar se numește director în GNU/Linux, iată mai jos câteva explicații.

De ce un dosar se numește director în GNU/Linux?

Înainte de a explica acest lucru, să ne amintim ce este un dosar și ce este un director în lumea reală.

Un dosar poate fi folosit pentru a păstra mai multe fișiere (sau alte elemente) în el. Un director poate fi folosit pentru a menține un index al articolelor, astfel încât să puteți găsi articolele mult mai ușor, acolo unde se află.

Acum, să revenim la director. Termenul a existat chiar înainte de apariția GNU/Linux-ului. Vine din era UNIX, iar GNU/Linux moștenește o mulțime de lucruri de la UNIX - acesta fiind doar unul dintre ele.

Un director nu păstrează cu adevărat fișiere în el. Directorul este un fișier special care știe unde este stocat conținutul unui fișier în memoria de stocare (prin inode).

Astfel, are sens de ce se numește director. Un director păstrează indexul articolelor, nu neapărat articolele în sine. Directoarele din GNU/Linux și UNIX nu păstrează fișierele în interiorul lor. Ele conțin doar informații despre locația fișierelor.

Când sistemele de operare au început să folosească interfețe grafice, unii termeni au fost modificați în consecință, iar directorul/dosarul a fost unul dintre ei.

Ar trebui să-l numiți dosar sau director?

Asta depinde în întregime de voi. Puteți folosi oricare dintre termeni. Cu toate acestea, dacă învățați linia de comandă din GNU/Linux sau o folosiți des, utilizarea termenului director ar putea fi puțin mai utilă.

Există comenzi în GNU/Linux precum mkdir, rmdir etc. Termenul dir oferă un indiciu că aceste comenzi au legătură cu directoarele. În mod similar, multe comenzi GNU/Linux și scripturi bash folosesc indicatorul -d pentru directoare și -f pentru fișiere. Chiar și proprietățile fișierelor din terminal fac distincția între fișiere și dosare (directoare), afișând litera d în fața directoarelor.

Luați acest exemplu, în care există un fișier numit „unele” și un dosar/director numit „ceva”. Observați cum diferite comenzi GNU/Linux fac diferența între un fișier și un director folosind dir sau d.

img: /img/file-directory-commands-difference.png

Toate acestea fac ca folosirea termenului „director” să fie benefică atunci când se utilizează GNU/Linux. Va fi mai ușor pentru subconștientul vostru dacă asociați termenii dir și d cu directorul.

Încă o dată, depinde în întregime de voi dacă doriți să-l numiți dosar (folder) sau director (directory). Oamenii vor înțelege la ce vă referiți.

Articol din perioada 2023–2024, de la crism.ro

Yay este o abreviere de la Yet Another Yogurt. Din punct de vedere tehnic, este un pachet pacman și un AUR Helper scris în limbajul de programare Go. Este cel mai popular ajutor pentru Arch User Repository (AUR) disponibil în prezent. Cu yay, puteți profita de cunoscutul depozit de pachete AUR și puteți compila și instala cu ușurință orice program.

În principiu, automatizează multe sarcini de gestionare a pachetelor, cum ar fi căutarea, rezolvă problema dependențelor din mers, compilează și construiește pachete și, desigur, publică propriile pachete pentru AUR.

Să aruncăm o privire la modul în care puteți instala yay în Arch Linux sau orice distribuție bazată pe Arch, cum ar fi Manjaro. Când instalați Arch Linux, puteți instala pachete cu ajutorul managerului de pachete pacman din trei depozite oficiale Arch. Dar yay nu este instalat implicit după o nouă instalare Arch Linux, de aceea trebuie să îl instalați manual pentru a profita de AUR.

Instalare yay în Arch Linux

Acești pași necesită pachetul de dezvoltare de bază și pachetul git pentru compilare și instalare. Deschideți un terminal și rulați comenzile următoare:

$ sudo pacman -Syu
$ sudo pacman -S base-devel
$ sudo pacman -S git

La prima comandă o să vă apară o listă de pachete și întrebarea dacă vreți să le instalați pe toate sau doar câteva. Apăsați pe tasta enter și se vor instala toate.

Pachetul yay are trei versiuni în depozitul AUR, după cum urmează:

• yay - versiunea stabilă.
• yay-bin - versiunea precompilată.
• yay-git - versiunea de dezvoltare.

Pentru acest articol mă voi folosi de versiunea stabilă. Dacă nu vreți să așteptați până se compilează puteți instala și versiunea yay-bin - este la fel de stabilă. Deschideți un terminal și rulați următoarele comenzi:

$ git clone https://aur.archlinux.org/yay.git
$ cd yay
$ makepkg -si

Dacă vreți să folosiți o singură comandă, rulați comanda următoare:

$ sudo pacman -S --needed git base-devel && git clone https://aur.archlinux.org/yay.git && cd yay && makepkg -si

Dacă nu vreți să compilați pachetul (nu durează mult compilarea) puteți să instalați pachetul precompilat astfel:

$ git clone https://aur.archlinux.org/yay-bin.git
$ cd yay-bin
$ makepkg -si

Instalare yay în Manjaro sau altă distribuție

Dacă utilizați Manjaro Linux sau altă distribuție bazată pe Arch, de obicei pachetul yay este disponibil în depozitul acelei distribuții. Puteți instala cu ușurință folosind următoarele comenzi:

$ sudo pacman -Syu
$ sudo pacman -S yay

Acum să aruncăm o privire la modul în care se poate instala orice pachet și, de asemenea, unele utilizări de bază.

Cum se folosește

Pentru a instala orice aplicație sau pentru a căuta în depozitul AUR, se folosesc comenzile următoare:

#comandă instalare
$ yay -S nume_pachet
#comandă căutare
$ yay -Ss nume_pachet

De exemplu pentru navigatorul Firefox se folosește astfel:

#pentru instalare
$ yay -S firefox
#pentru căutare
$ yay -Ss firefox

Sfaturi pentru utilizare

Nu se folosește doar la instalare și căutare, se pot face mult mai multe cu acest AUR Helper. Unele dintre exemple sunt mai jos.

Reîmprospătare și actualizare pachete de sistem

$ yay -Syu

Utilizați versiunile de dezvoltare ale pachetelor și actualizați pachetele

$ yay -Syu --devel --timeupdate

Eliminare orice pachet

$ yay -Rns nume_pachet
$ yay -Rns firefox

Obțineți informații rapide despre sistem

$ yay -Ps

Pentru a obține mai multe informații despre ce poate face folosiți comanda:

$ yay --help

Până anul acesta am avut doar tastaturi ieftine și, cum ar spune mulți, „proaste”, dar își făceau treaba. Niciodată nu m-au atras tastaturile mai scumpe de 100, 150 de lei. Pur și simplu nu le vedeam rostul.

La începutul acestui an am licitat pe un sit o tastatură Ajazz - o firmă chinezească pe care am prins-o la un preț foarte bun. Am dat pe ea aproximativ 100 de lei (rotunjit). În prezent, nu mai am cont pe acel sit de licitații. 🙂

Tastatura este AJAZZ AK820, și nu pot spune că este rea, nici nu o pot compara cu Logitech, Razer sau alte branduri renumite, deoarece nu am avut până acum tastaturi din această categorie.

Luna aceasta am cumpărat o tastatură de la QwertyKey, mai exact modelul: QwertyKey Răpirea din Serai Hotswap RGB, împreună cu Deskmat Mousepad QwertyKey Răpirea din Serai. Am cumpărat acest „kit” pentru că mi-a plăcut cum arată în poze.

În realitate arată mult mai bine și este și amuzant când vezi pe birou Răpirea din Serai, titlu care, acum ceva ani, se regăsea pe pereții caselor :)

Comparație între cele două tastaturi

• Calitatea plasticului este mai bună la Ajazz decât la QwertyKey.
• Ajazz are switch-uri brown și sună mai tare decât cele red de la QwertyKey.
• Keycaps-urile QwertyKey sunt mai plăcute la atingere. Cele de la Ajazz sunt dintr-un plastic mai tare - nu se simt rău, dar nu au același confort.
• Cablurile ambelor tastaturi sunt de calitate și flexibile, fără impresia că se vor rupe ușor.
• Tastatura de la QwertyKey este mult mai ușoară decât cea de la Ajazz.

Și acum partea care interesează pe toată lumea: prețul. Ajazz am cumpărat-o la mâna a doua, cu aproximativ 100 de lei. În momentul scrierii acestui articol, pe situl oficial costă 48.99 $. Tastatura QwertyKey a costat 279 lei.

Per total, sunt mulțumit de ambele tastaturi. Singurul lucru care nu îmi place la tastatura QwertyKey este faptul că are formatul de 60%, așa că îmi lipsesc tastele F1–F12 și tastele săgeți. Fără tastele dedicate pentru F-uri mă mai descurc, dar lipsa săgeților se simte cel mai tare.

Articol din data de 25-06-2025