Discuția despre open source versus platforme închise pornește, de obicei, de la o opoziție rigidă: cod deschis înseamnă libertate, cod închis înseamnă control și, inevitabil, exploatarea utilizatorului. Articolul lui Manton Reece complică această imagine și mută accentul într-o zonă mai puțin discutată, dar esențială: diferența dintre software deschis și platformă deschisă. El contestă ideea populară că, dacă un serviciu nu este open source, atunci utilizatorul este automat „produsul”. Problema reală nu este doar accesul la cod, ci cât control are utilizatorul asupra propriului conținut și cât de ușor poate pleca în altă parte fără să piardă tot.

Open source oferă un avantaj clar la nivel de transparență. Codul poate fi analizat, auditat, modificat și redistribuit. Din perspectiva confidențialității, asta înseamnă că mecanismele de colectare a datelor nu sunt ascunse în spatele unor sisteme opace. Chiar dacă un proiect open source introduce telemetrie, ea poate fi identificată și, de multe ori, dezactivată sau eliminată complet de comunitate. În acest sens, open source reduce dependența de promisiunile unei companii și mută o parte din putere către utilizatori și dezvoltatori independenți. Totuși, așa cum subliniază și Reece, faptul că un produs este open source nu garantează automat că utilizatorul își poate lua datele și pleca ușor pe o altă platformă. Codul poate fi deschis, dar ecosistemul poate rămâne relativ închis din punct de vedere practic.

Aici intervine ideea de platformă deschisă. O platformă este cu adevărat deschisă atunci când nu doar software-ul este accesibil, ci și datele utilizatorului sunt portabile, iar interoperabilitatea este o prioritate reală. Cu alte cuvinte, utilizatorul nu este captiv. Își poate exporta conținutul, îl poate muta în alt serviciu și poate continua fără să o ia de la zero. Reece atrage atenția că această dimensiune a deschiderii este adesea mai importantă pentru utilizatorul obișnuit decât posibilitatea teoretică de a compila singur aplicația din surse. Controlul asupra datelor personale și libertatea de a migra între servicii sunt forme concrete de putere.

În acest context, comparația cu platformele comerciale închise, dar care declară că nu colectează și nu vând date, devine mai nuanțată. Un astfel de serviciu poate respecta confidențialitatea în mod real și poate avea un model de afaceri bazat pe abonamente, nu pe publicitate sau profilare. Din punct de vedere al urmăririi utilizatorului, rezultatul poate fi similar cu cel al unei soluții open source bine configurate. Diferența majoră rămâne însă la nivel de verificabilitate și de dependență. În lipsa codului sursă și a unor mecanisme solide de portabilitate, utilizatorul trebuie să aibă încredere că firma își va respecta promisiunile și în viitor, nu doar acum. Dacă politica se schimbă sau produsul este vândut, opțiunile utilizatorului pot fi limitate.

Prin urmare, nu este suficient să întrebăm „este open source sau nu?” și nici măcar „colectează date sau nu?”. Întrebarea mai relevantă devine: cât de ușor îmi pot lua datele și pleca, și cât de dependent sunt de bunăvoința unui singur furnizor? Open source oferă o formă de siguranță structurală prin transparență și posibilitatea de a continua proiectul independent de compania inițială. Platformele comerciale etice pot oferi experiențe foarte bune și pot respecta viața privată, dar relația rămâne bazată în mare parte pe încredere, nu pe control direct.

În final, cele două modele nu sunt echivalente, dar nici opuse în mod absolut. O platformă închisă care nu colectează date poate fi o alegere rezonabilă pentru cineva care vrea simplitate și nu dorește să își administreze singur infrastructura. Un ecosistem open source, mai ales când este construit și ca platformă deschisă, oferă mai multă autonomie pe termen lung și o protecție mai bună împotriva schimbărilor impuse unilateral. Diferența reală nu stă doar în cod, ci în câtă putere rămâne, în practică, la utilizator.

Internetul nu este doar un „spațiu abstract”, ci o imensă infrastructură globală construită de zeci de ani. Când majoritatea serviciilor digitale depind de câteva firme, întrebarea despre ce s-ar întâmpla dacă acele firme ar decide să întrerupă accesul pentru o întreagă regiune - cum ar fi Europa - devine mai puțin teoretică și mai relevantă pentru securitatea digitală, economia și suveranitatea noastră.

Aproximativ 70 % din piața europeană de servicii cloud este dominată de furnizori americani precum Amazon Web Services (AWS), Microsoft Azure și Google Cloud, în timp ce companiile europene dețin doar circa 15 % din piață. Această dependență pune guvernele și companiile într-o situație vulnerabilă: deciziile politice externe sau întreruperile de serviciu pot afecta direct funcționarea digitală a unui continent întreg.

Ce s-ar întâmpla dacă marile companii tech ar bloca accesul Europei?

Imaginați-vă o zi normală în care deschideți un browser, un smartphone sau un serviciu de mail. Acum imaginați-vă că, peste noapte, acele servicii nu mai funcționează pentru utilizatorii din Europa.

Într-un scenariu extrem în care firmele mari americane ar decide să restricționeze accesul sau ar fi forțate de reglementări externe să întrerupă serviciile, efectele ar fi profunde:

1. Situri și aplicații inaccesibile - Multe situri comerciale, instituționale și de servicii se bazează pe infrastructura cloud a furnizorilor americani. Dacă aceștia ar opri accesul din Europa, aceste situri nu ar mai putea funcționa normal, lăsând utilizatorii fără acces la platforme de cumpărături, servicii publice sau aplicații mobile.
2. Interoperabilitate și funcționalitate degradată - Servicii bazate pe API-uri sau infrastructură externă - de la autentificare la plăți online - ar deveni inoperabile. Ar fi afectate inclusiv backend-urile aplicațiilor mobile, sisteme de mesagerie, servicii de securitate și multe altele.
3. Probleme cu securitatea și datele - Platformele de protecție împotriva atacurilor cibernetice, sistemele de distribuire de conținut (CDN) și rezolvarea DNS ar fi afectate. Chiar dacă internetul rămâne „deconectat”, funcțiile esențiale de securitate s-ar degrada, iar atacurile cibernetice ar avea un efect amplificat.
4. Economie digitală afectată - E-commerce-ul, serviciile fintech și aplicațiile pentru IMM-uri s-ar prăbuși sau ar funcționa cu întârzieri semnificative. IMM-urile ar resimți pierderi financiare severe, iar companiile mari ar fi nevoite să migreze în grabă către alternative mai puțin scalabile sau mai scumpe.

Pe termen mediu, economia digitală europeană s-ar confrunta cu pierderi majore, iar tranziția către alternative europene ar costa timp și bani. Pe termen lung însă, o astfel de criză ar putea accelera dezvoltarea de infrastructură regională și proiecte de „suveranitate digitală”.

De ce dependența de furnizorii externi este o problemă

Europa vrea să se asigure că datele cetățenilor și companiilor sunt protejate de legile europene și nu sunt supuse unor competențe externe precum cele din SUA (de exemplu, legislația care permite accesul guvernamental la date chiar dacă sunt stocate în Europa). Acest lucru a generat discuții despre „digital sovereignty” (suveranitate digitală), concept care include controlul asupra datelor, infrastructurii și tehnologiilor critice.

Dependența de tehnologie externă nu e doar un risc tehnic, ci și un risc strategic: într-un context geopolitic complicat, accesul la servicii critice ar putea deveni un instrument de presiune. De exemplu, chiar întreruperile accidentale ale unor furnizori americani au generat întreruperi semnificative pentru aplicații moderne și i-au determinat pe liderii europeni să discute despre necesitatea unor alternative locale.

Soluții și alternative europene

Europa nu stă cu mâinile în sân. Există inițiative care merg de la proiecte politice până la furnizori concreți:

Alternative la cloud și infrastructură

Există furnizori europeni care oferă servicii compatibile cu nevoile locale și sunt supuși direct legilor UE, fără dependența de jurisdicția SUA:

• OVHcloud (Franța) - unul dintre cele mai mari cloud-uri europene.
• Hetzner (Germania) - furnizor de cloud foarte popular pentru proiecte mici și medii.
• Scaleway (Franța) și Elastx (Suedia) - opțiuni solide pentru dezvoltatori și companii.
• STACKIT (Germania), IONOS Cloud ș.a. oferă opțiuni regionale pentru firme care nu vor să depindă de hyperscaleri.

Aceste soluții sunt construite sub legi europene și oferă un grad mai mare de control asupra datelor și operațiunilor decât cloud-urile standard ale giganților americani.

Proiecte de infrastructură și politici europene

Uniunea Europeană și statele membre susțin proiecte precum Gaia-X, o inițiativă pentru un ecosistem federat de date bazat pe standarde europene de interoperabilitate și transparență, care nu caută să fie un nou cloud, ci o infrastructură digitală cu reguli clare și control asupra datelor.

Există și servicii în curs de implementare cum este DNS4EU - un resolver DNS dezvoltat de un consorțiu european pentru a oferi o alternativă la rezolvarea numelor de domenii efectuată de firme extracomunitare.

Totodată, propuneri precum EuroStack sau EU Sovereign Tech Fund urmăresc să finanțeze și să accelereze construcția de infrastructuri digitale majore la scară europeană, cu scopul de a reduce dependența de tehnologiile externe.

Concluzie

Dependența Europei de furnizorii americani de tehnologie nu este doar o cifră de piață - este o vulnerabilitate reală care a atras atenția liderilor politici și economici. Un blocaj complet al acestor servicii ar crea tensiuni serioase pentru afaceri, instituții și utilizatori, dar nu ar distruge internetul european. Mai degrabă, ar accelera necesitatea ca Europa să investească în propriile sale infrastructuri, standarde și ecosisteme digitale.

Lupta pentru suveranitate digitală este în esență o luptă pentru control, securitate și autonomie, iar alternativele europene, chiar dacă încă nu au aceeași dimensiune ca hyperscalerii americani, oferă o bază solidă pentru un viitor digital mai rezilient și mai independent.

Dacă folosești Linux pe laptop, mai ales pe distribuții precum Arch Linux, Fedora sau Linux Mint, sunt șanse mari să fi dat peste termenul S3 sleep. De obicei apare în discuții despre baterie, suspendare sau laptopuri care se încălzesc degeaba în ghiozdan. Dar ce este, de fapt, S3 sleep și de ce contează atât de mult pentru utilizatorii Linux?

S3 sleep este un mod de economisire a energiei definit de standardul ACPI și este cunoscut și sub numele de Suspend to RAM. Practic, atunci când sistemul intră în acest mod, aproape tot hardware-ul este oprit, iar singura componentă care rămâne alimentată este memoria RAM. Acolo se păstrează starea sistemului: aplicațiile deschise, ferestrele, documentele și tot ce făceai înainte de suspendare.

Din punctul de vedere al utilizatorului, experiența este simplă și plăcută. Închizi capacul laptopului, acesta „doarme”, iar când îl deschizi din nou, revii instant exact de unde ai rămas. Bateria se consumă foarte puțin, ventilatoarele sunt oprite, iar laptopul rămâne rece. Exact asta se așteaptă majoritatea oamenilor de la funcția de sleep.

De ce nu mai funcționează sleep-ul cum trebuie pe laptopurile moderne

Problemele apar atunci când S3 nu este folosit. În ultimii ani, mulți producători au început să renunțe la acest mod clasic de suspendare și să îl înlocuiască cu ceea ce se numește S0ix sau Modern Standby. În acest mod, procesorul nu este complet oprit, iar sistemul rămâne într-o stare semi-activă. Pe Windows, acest lucru este gestionat mai bine, dar pe Linux rezultatele sunt adesea frustrante: bateria se descarcă rapid, laptopul se încălzește în timp ce „doarme”, iar uneori trezirea nu funcționează corect.

De aici vine și reputația foarte bună a S3 sleep în comunitatea Linux. Este un mod simplu, matur și stabil, testat ani la rând pe o mulțime de configurații. Când S3 funcționează corect, laptopul chiar doarme, nu doar se preface.

Pe Linux, poți verifica destul de ușor ce tip de suspendare folosește sistemul tău. Dacă vezi că este activ deep, înseamnă că ai S3. Dacă apare s2idle, atunci sistemul folosește varianta modernă, cu toate compromisurile aferente. Uneori, dacă firmware-ul permite, poți seta explicit folosirea modului „deep”, dar acest lucru nu este garantat. Dacă BIOS-ul nu oferă suport pentru S3, Linux nu îl poate activa prin magie.

cat /sys/power/mem_sleep

Exemplu:

[s2idle] deep

Interpretare:

• deep → S3 sleep
• s2idle → S0ix
• elementul din paranteze este modul activ

Arch Linux este adesea menționat în acest context nu pentru că ar avea probleme speciale cu sleep-ul, ci pentru că oferă control total utilizatorului. Nu ascunde nimic, nu aplică soluții automate în spate și te lasă să vezi exact ce se întâmplă. De aceea, discuțiile despre S3, parametri de kernel și ACPI sunt mult mai vizibile în jurul Arch-ului decât pe alte distribuții.

Realitatea este că, pe multe laptopuri moderne, S3 a dispărut complet. Producătorii optimizează totul pentru Windows și pentru noile modele de standby, iar Linux rămâne pe plan secund. Din acest motiv, pentru cei care folosesc Linux zilnic, suportul pentru S3 a devenit un criteriu important atunci când își aleg un laptop nou.

Activare temporară:

echo deep | sudo tee /sys/power/mem_sleep

Activare permanentă (kernel parameter):

Acest parametru se adaugă în configurația bootloader-ului (GRUB, systemd-boot etc.).

mem_sleep_default=deep

Dacă BIOS-ul sau firmware-ul nu oferă S3, Linux nu îl poate forța.

În concluzie, S3 sleep nu este un moft și nici un detaliu tehnic obscur. Este modul de suspendare care face diferența dintre un laptop care chiar economisește energie și unul care îți golește bateria peste noapte. Pentru utilizatorii Linux, S3 rămâne referința de bază atunci când vorbim despre un sleep stabil, eficient și previzibil.

Recent am făcut o donație de 5 dolari către proiectul Linux Mint. Știu că nu este o sumă mare, nu schimbă peste noapte direcția unui proiect, dar pentru mine este un gest important și asumat. Linux Mint este una dintre distribuțiile pe care le respect.

Folosesc Linux de ani buni, testez distribuții, mai scriu din când în când despre ele, le recomand altora și le folosesc zilnic. La un moment dat, mi s-a părut corect să nu fiu doar consumator. Donația aceasta a fost și este un „mulțumesc” concret pentru munca depusă de dezvoltatori.

Un obiectiv personal pentru 2026

Începând cu 2026, mi-am propus ceva simplu, dar constant: să fac o mică donație lunară către proiecte open source, în special către cele care pun accent real pe confidențialitate și securitatea utilizatorului.

Nu vor fi sume mari. Dar tocmai asta este ideea. Continuitatea contează mai mult decât o donație mare, făcută o singură dată. Pentru multe proiecte open source, câțiva dolari pe lună, veniți de la mai mulți utilizatori, pot însemna:

• servere plătite la timp
• timp alocat dezvoltării în loc de locuri de muncă paralele
• documentație mai bună
• mai puțin stres pentru echipe mici

De ce sunt importante donațiile către open source

Există o percepție greșită că „dacă e gratis, nu are nevoie de bani”. În realitate, open source nu înseamnă fără costuri. Înseamnă doar că modelul de finanțare este diferit.

Majoritatea proiectelor sunt menținute de echipe mici, voluntari și/sau oameni care lucrează seara sau în weekend.

Fără donații, multe proiecte fie stagnează, fie dispar. Iar când dispar, pierdem alternative reale la programe comerciale, pline de tracking și prețuri exorbitant de mari.

Donația nu înseamnă doar bani

Un lucru foarte important: a dona nu înseamnă doar a oferi bani.

Contribuția poate lua multe forme:

• cod - funcții noi, mici îmbunătățiri sau defecte rezolvate
• traduceri - extrem de importante pentru accesibilitate
• documentație - ghiduri, tutoriale sau explicații clare
• rapoarte de defecte bine documentate
• promovare - articole, recomandări și discuții oneste
• feedback real, nu doar critici aruncate

Chiar și simplul fapt că vorbești despre un proiect, îl recomanzi și explici de ce merită folosit este o formă de susținere.

Un gest mic, un mesaj clar

Donația mea de 5 dolari către Linux Mint nu este despre sumă. Este despre mesaj. Despre ideea că munca bine făcută merită susținută și că open source nu supraviețuiește din aplauze.

Dacă folosim zilnic un program liber, sigur există măcar un proiect care merită câțiva bănuți pe lună sau câteva ore de contribuție. Iar dacă mai mulți am face acest lucru constant, ecosistemul open source ar fi mult mai sănătos.

Pentru mine, acesta este un pas mic, dar asumat. Și nu va fi ultimul; puteți vedea aici proiectele la care donez în fiecare lună.

Care ar fi platforma de socializare perfectă pentru tine? Pentru mine ar fi ceea ce este descris mai jos.

Imaginează-ți o platformă socială care nu este controlată de un singur miliardar. O platformă care nu funcționează pe baza unui algoritm closed-source. Numele de utilizator sunt unice, iar protocolul care stă la baza ei este flexibil și foarte robust. Pagina ta de profil este infinit personalizabilă, iar două profiluri nu trebuie să arate la fel. Suportă mesaje private și chat. O platformă pe care poți publica videoclipuri, fotografii, conținut audio, conținut 3D - orice vrei - și unde poți urmări paginile altor persoane știind sigur că niciun algoritm nu îți va ascunde acel conținut. O platformă care nu este cenzurată sau moderată de reguli arbitrare stabilite de un miliardar din Silicon Valley.

Cât de bine sună asta pentru tine? Pentru mine, o astfel de platformă pare un vis - dacă am reuși doar să găsim o modalitate de a o construi.

Sursa: Web, Social Networks, Social Web

În ultimii ani, discuțiile despre confidențialitate, securitate și control asupra propriilor date au devenit tot mai prezente. Tot mai mulți utilizatori încep să realizeze că multe dintre serviciile comerciale populare nu sunt gratuite în sensul real al cuvântului, ci sunt „plătite” cu date personale, obiceiuri de utilizare și profiluri detaliate.

Alternativele open-source și cele orientate spre confidențialitate oferă o altă filozofie: transparență, control și respect pentru utilizator. Cu toate acestea, trecerea la astfel de soluții nu ar trebui să fie una bruscă sau radicală.

De ce este important open-source-ul

Software-ul open-source permite oricui să verifice codul sursă. Asta înseamnă mai multă transparență și, în multe cazuri, un nivel mai ridicat de securitate. Vulnerabilitățile pot fi identificate și remediate de comunitate, nu ascunse sau ignorate din motive comerciale.

În plus, aplicațiile open-source nu depind de interesele unei singure companii. Ele pot evolua pe termen lung, fără riscul ca un serviciu să fie închis brusc sau transformat într-un produs agresiv din punct de vedere al colectării de date.

Confidențialitatea nu este un moft

Confidențialitatea nu înseamnă „a avea ceva de ascuns”, ci a avea dreptul la viață privată. Datele personale pot fi folosite pentru manipulare, publicitate excesivă, discriminare sau chiar securitate compromisă.

Aplicațiile axate pe confidențialitate colectează minimul necesar sau deloc. Ele pun utilizatorul în centrul experienței, nu datele sale.

Tranziția nu trebuie făcută brusc

Una dintre cele mai frecvente greșeli este încercarea de a renunța dintr-odată la toate aplicațiile comerciale cunoscute. Acest lucru duce aproape inevitabil la frustrare.

Interfețe diferite, funcționalități noi, fluxuri de lucru schimbate - toate acestea necesită timp. Dacă utilizatorul este forțat să se adapteze prea rapid, există un risc mare să renunțe complet și să se întoarcă la vechile soluții.

Utilizarea în paralel: cheia succesului

O abordare mult mai sănătoasă este folosirea aplicațiilor open-source în paralel cu cele deja cunoscute. De exemplu:

• un browser axat pe confidențialitate, folosit alături de cel clasic;
• un client de e-mail open-source, testat în paralel cu serviciul principal;
• un sistem de operare alternativ, instalat alături de cel deja folosit.

Astfel, utilizatorul are timp să compare, să învețe și să își formeze propriile obiceiuri, fără presiune.

Procesul de obișnuire necesită timp

Adaptarea nu este instantanee. Pentru unii utilizatori poate dura câteva luni, pentru alții un an, doi sau chiar trei ani. Ritmul depinde de experiența tehnică, de deschiderea către schimbare și de nevoile reale ale fiecăruia.

Acest proces lent este perfect normal. Nu există o „limită de timp” sau o soluție universală. Important este progresul constant, nu viteza.

Concluzie

Trecerea către alternative open-source și orientate spre confidențialitate este un pas important, dar trebuie făcut cu răbdare. Schimbarea forțată nu convinge, ci alungă. În schimb, testarea treptată, utilizarea în paralel și timpul de acomodare cresc șansele ca aceste soluții să fie adoptate pe termen lung.

Open-source-ul nu este doar despre software. Este despre libertate, control și respect față de utilizator - valori care merită descoperite, pas cu pas.

În ultimele zile am văzut tot mai des scenarii despre ce s-ar întâmpla dacă marile companii americane ar fi blocate în Europa. Facebook, Instagram, WhatsApp, Gmail, LinkedIn, Microsoft etc. - pentru mulți ar fi un mare dezastru digital. Pentru mine, însă, ar fi doar o știre.

Recent am început să ies din acest ecosistem numit USA și din serviciile proprietare. Vedeți articolele despre acest subiect aici și aici.

Am renunțat deja la marile platforme

De ceva timp am început să închid conturi și să mă desprind de serviciile centralizate:

• am renunțat la Google, cu excepția lui YouTube;
• contul de Microsoft l-am șters, am rămas doar cu GitHub;
• contul de Telegram este deja șters - multă lume crede că este axat pe confidențialitate, dar nu este așa;
• alte servicii urmează să fie închise în perioada următoare.

Nu am renunțat la aceste servicii doar dintr-un impuls de moment; a fost un proces gradual, gândit, cu alternative pregătite din timp.

De ce nu m-ar afecta o astfel de interdicție

Dacă mâine aceste companii și-ar închide porțile pentru Europa, activitatea mea ar continua aproape normal. Motivul este simplu: nu mai depind de ele pentru lucrurile esențiale.

• nu îmi țin datele critice într-un cloud proprietar;
• nu depind de rețele sociale centralizate pentru comunicare;
• nu sunt blocat într-un singur furnizor sau ecosistem.

Am ales să merg într-o direcție care, din punctul meu de vedere, este mai sănătoasă pe termen lung: soluții open source, unde codul este transparent și controlul rămâne la utilizator; platforme federate, parte din fediverse, care nu depind de o singură companie sau server; și servicii europene, supuse legislației UE și mai atente la protecția datelor.

Nu spun că este drumul cel mai ușor. Nu este. Uneori este mai incomod, alteori presupune să înveți lucruri noi sau să renunți la „confortul” oferit de giganții tech. Dar este un drum care oferă libertate, control și independență.

Concluzie

Pentru mulți, închiderea marilor platforme ar fi un șoc și un dezastru. Pentru mine, ar fi doar confirmarea că am făcut o alegere corectă la timp.

Nu aștept ca cineva să închidă robinetul ca să caut alternative. Le-am căutat deja.

În urmă cu ceva ani mi-am setat un obiectiv de a renunța la Google și la serviciile oferite. Din păcate, până de curând am mers pe un fel de mix, iar mai mult lenea și comoditatea de a face ceva în această privință m-au făcut să rămân cu serviciile Google.

Cred că contează mult acest mix între aplicațiile proprietare și cele libere, pentru că este nevoie de o anumită perioadă de acomodare. Altfel, riști să te întorci înapoi și să nu te mai uiți la aplicațiile libere.

Procesul a durat câțiva ani, iar dorința de control asupra datelor și respectul pentru confidențialitate din ultimul timp au făcut ca, începând cu acest an, să renunț la Google.

Mai jos este lista completă a serviciilor Google pe care le-am folosit efectiv și înlocuitoarele pe care le folosesc acum.

Nu este un ghid, este experiența mea personală - cu bune, cu compromisuri și cu câteva excepții inevitabile.

Google Drive = Proton Drive

• Am mutat fișierele importante din Google Drive în Proton Drive. Principalul motiv a fost criptarea end-to-end și faptul că Proton are o politică clară orientată spre confidențialitate.

Gmail = domeniu propriu + Thunderbird

• Am renunțat complet la Gmail. Am cumpărat un domeniu propriu, mi-am configurat e-mailul și îl accesez local prin Thunderbird (pe PC și Android) și Spark pe iOS.
• Avantajul major: e-mailul nu mai este un produs analizat pentru reclame, iar eu am control total asupra lui.

YouTube - încă îl folosesc

• Aici nu există încă un înlocuitor complet. Îl folosesc însă mai conștient, cu cont minimal și fără integrare cu restul serviciilor Google.

Google Maps & Waze = Organic Maps

• Pentru deplasări și orientare folosesc Organic Maps, care este bazat pe OpenStreetMap și axat pe confidențialitate; nu te urmărește. Este exact ce trebuie.

Google Search = Ecosia

• Ecosia este suficient de bun pentru căutările zilnice și are un bonus simpatic: folosește veniturile pentru plantarea de copaci. Important este că nu construiește profiluri de utilizator.

Google Calendar = Proton Calendar

• Un calendar simplu, criptat și fără tracking. Nu are toate automatizările Google, dar își face treaba fără să-ți scaneze viața.

Chrome = Firefox

• Firefox rămâne alegerea principală. Este open source, configurabil și nu este construit în jurul intereselor de publicitate.

Google News = nimic

• Nu mai urmăresc știri zilnice din fluxurile agregate și nici nu accesez direct situri de știri. A fost una dintre cele mai simple „dezinstalări” și prima pe care am făcut-o cu ceva timp în urmă. Mai multă liniște, mai puțin zgomot.
• Urmăresc câteva jurnale personale prin RSS, cu aplicația Newsflash pe PC, dar situri de știri nu mai urmăresc.

Google Photos = Ente

• Ente oferă backup criptat pentru fotografii, fără analiză automată a conținutului. Pentru mine, este una dintre cele mai bune alternative existente.

Google Translate = DeepL

• DeepL oferă traduceri mai naturale, mai ales pentru texte tehnice sau mai lungi.

Google Docs = Proton Docs

• Nu este un înlocuitor complet pentru colaborare intensă, dar pentru documente personale este mai mult decât suficient.

Google Play = F-Droid

• F-Droid este sursa principală de aplicații Android, dar folosesc și Google Play, pentru că există aplicații care nu se găsesc în F-Droid - de exemplu, Bitwarden nu există în F-Droid.

Google Keep = Notesnook

• Notesnook este simplu, curat și axat pe confidențialitate. Exact ce îmi trebuie pentru notițe zilnice.

Google Contacts - nimic

• Nu folosesc un serviciu dedicat. Contactele sunt păstrate local.

Manager de parole = Bitwarden

Google Authenticator = Bitwarden Authenticator

• Bitwarden face tot: parole, 2FA, sincronizare între dispozitive. Este open source și oferă criptare.

Android - încă îl folosesc

• Sistemul principal este iOS, Android este un sistem de operare secundar.

Aș fi renunțat complet la serviciile Google, însă, din păcate, acest lucru nu se poate, din simplul motiv că nu toate serviciile au un înlocuitor complet. De fapt, există, dar, din păcate, lumea nu le folosește, mai ales când vine vorba de YouTube și Android. Și, după cum ați citit mai sus, restul serviciilor pot fi înlocuite foarte ușor.

Pentru mine, acest proces a însemnat mai multă libertate, mai puțin zgomot și un sentiment real de control asupra datelor mele.

Dacă am omis un serviciu Google, spune-mi în comentarii și îl voi adăuga - dacă într-adevăr l-am folosit.

Zilele acestea care au trecut am renunțat la Google, mai puțin la YouTube. Am rămas cu serviciile care aparțin YouTube Family, restul serviciilor le-am șters. Nu am știut că se pot șterge cu totul, dar am aflat recent. De mult timp trebuia să fac acest lucru, dar comoditatea și lenea nu m-au lăsat să îl fac.

Tot zilele acestea am renunțat și la contul de Telegram și Threads. La Telegram am renunțat deoarece, ultima dată când m-am conectat la cont, mi-au cerut 5 lei ca un fel de dovadă că acel cont este al meu. La Threads am renunțat pentru că nu îl foloseam și pentru că aparține de Meta - va trebui să renunț la toate serviciile Meta. Din păcate, WhatsApp va trebui să îl mai țin o vreme. Pe Facebook sunt câteva grupuri faine (nu știu de ce nu se mută pe forumuri sau pe alte servicii), iar Instagram este singurul serviciu la care pot renunța oricând. La Facebook aș putea renunța, nu mă țin neapărat acele grupuri.

Contul de la Microsoft trebuie să îl șterg, pentru că nu îl mai folosesc deloc - urmează acest lucru în zilele următoare. Și o să mai rămân doar cu GitHub o vreme.

Ca sisteme de operare folosesc Fedora și Linux Mint. Deși îmi plac Fedora, Arch, Pop!_OS și Linux Mint, o să rămân doar cu Linux Mint - deja am început să îl instalez pe laptopuri, iar la final urmează PC-ul. Am decis să folosesc Linux Mint deoarece este un sistem de operare stabil, merge bine pe device-uri, vine cu aproape tot ce am nevoie și foarte puține lucruri mai trebuie să instalez.

Aceste lucruri trebuia să le fac de mult timp, dar m-am mulțumit cu acest hibrid între toate cele de mai sus. Acum a venit vremea să fac schimbările și să nu mai renunț la ceea ce mi-am propus.

Din 365 de zile cât are un an, există o singură zi pe an sau chiar doar câteva ore pe an în care se pot pușca/arunca petarde, pocnitoare, artificii etc.

Și pentru acest lucru majoritatea oamenilor au făcut gălăgie peste tot, cum că se sperie animalele, cât de traumatizate sunt, și tot felul de mesaje de acest gen. Și eu am un cățel și doi papagali, dar pentru asta nu sunt absurd și nu consider că trebuie să renunț la o tradiție de sărbători.

Am înțeles și sunt aproape de acord să nu se puște petarde toată luna decembrie, dar nici să interzici acele câteva ore de la sfârșit de an. Haideți să interzicem orice artificii, indiferent că este ziua orașului, că este trecerea dintre ani sau chiar și de Ziua Națională a României, pentru că animalele sunt traumatizate timp de câteva minute. Haideți să interzicem claxonul și să scoatem acest sistem din mașini, pentru că animalele sunt traumatizate când se claxonează.

Trebuie să interzicem orice fel de sunet și gălăgie, pentru că animalele sunt traumatizate. Din păcate, se pune prea mult preț pe orice altceva, în afară de om.

La mulți ani! 2026 🎆